EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – „S-o luăm de la zero”

Din faptul că nouă, românilor, ne este dragă formula infantilă a „luatului de la zero” (mai ales partidele tinerilor au acest beteşug, numit de ei virtute), deducem că noi, românii, dorim reîntoarcerea în plină istorie a „stării naturale”. „Starea naturală” a avut două interpretări în istoria gândirii. Prima a fost a unui gânditor francez (J.-J. Rousseau) care o echivala cu o stare a fericirii preistorice, non-raţionale; era, de fapt, o proiecţie într-o idealitate pe care n-a întruchipat-o omul niciodată; era un ideal. A doua a aparţinut unui englez (Th. Hobbes) care a coborât totul în realitatea pre-istorică, acolo unde „starea naturală” era o „stare de război”, crudă, sălbatică. Ne vom îndrepta atenţia, normal, către starea real-istorică, analizată şi de gânditori neoliberali, precum Robert Nozick, care arăta că există patru paşi de la „starea-de- război” a grupurilor anarhice până la formarea „statului minimal”.

Când noi, românii – dar se înţelege că nu doar românii -, ne imaginăm progresul ca o continuă luare de la capăt, avem nostalgii anarhiste, revoluţionare în absolut. Se refuză astfel îndemnul lui K.R. Popper de a progresa prin metoda detectării şi eliminării erorilor, pornind de la faptul că orice teorie este failibilă, adică poartă eroarea în ea. Dar mulţi dintre noi cred că „teoriile” pe care se sprijină acţiunile lor sunt infailibile, nu conţin greşeli, aşa că trebuie să întrerupem drumul înaintării în istorie prin eliminarea totală a sistemului alternativ pe care-l consideră depăşit în integralitate. Deci, mai întâi demolăm, apoi construim. Doar că în acest fel o vom „lua mereu de la zero”, pentru că lumea este alcătuită din grupuri diverse în privinţa credinţelor şi a intereselor.

Într-o interpretare mai largă, preferinţa noastră, ca popor, pentru întoarcerea continuă la suspendarea ordinii de drept, pentru a impune alta, absolut diferită, înseamnă că suntem o naţiune căreia-i lipseşte gena socialităţii, care n-are organele necesare trăirii împreună, în comunitate, prin cedări reciproce, deştepte, civilizate, procedurale. Aş, nouă ne place starea pre-socială, starea de război, de care-pe-care. Primitivismul, iată alegerea românească… Să luăm un exemplu la îndemână, unul actual. Ştim că legea este Dumnezeul omului modern, care se distribuie în mod egal tuturor membrilor unei societăţi. De aceea, odată promulgată de o majoritate democratică, ea nu poate fi eliminată de azi pe mâine. Uşoare modificări s-ar putea aduce, dar nu distrugerea ei. Or, doamna ministru a muncii, Turcan, ne anunţă că va face o nouă lege a pensiilor şi o nouă lege a salarizării – legi la care au lucrat îndelung, acum doi, trei ani, specialişti, experţi în domeniu, şi nu oameni politici ai partidului aflat anterior la putere; miniştrii doar îşi asumă politic conţinuturile lor -, adică va arunca în neant legi fundamentale ale spaţiului public românesc. O va „lua de la zero”… Este aceasta un semn al progresului modern, occidental, de tip popperian? Nici pomeneală, mai degrabă aduce aminte de îndemnul maoist: întâi loveşti, demolezi, după aceea te uiţi, priveşti, analizezi. Dar toate acestea n-ar fi posibile fără voinţa tăcută sau nu a poporului. Aşa că, în ansamblu, cu o privire de sus, supra-istorică, avem politicienii pe care-i dorim, prin alegeri democratice. Şi avem ţara pe care o merităm. Da, pe acest temei am mers: că-i merităm. Că, în ansamblu, ne place „s-o luăm de la zero”, să demolăm, nu să construim popperian, prin acumulări. Aşa că, automat, avem conducătorii care şi fac asta: nimic nu e bun înaintea lor, ci doar după ei, prin ce fac ei. Iar ei doar demolează.

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…