ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (XXII)

   Ce se vede-n librării. În general, o proză devitalizată, retrasă-n alveole de viaţă, o proză muribundă, dar considerată „frumoasă”, spusă de o făptură aflată pe sfârşite. O proză inexpresivă, lipsită de marcă, dar nu rece, nu albă, nu din cuvinte puţine şi subteran-tensionate. O proză surogat. O proză care face pe deşteapta, infantilă. O proză lipsită de atracţie, peste care treci senin în drumul către serviciu. O proză prea democratică, una cu autor colectiv, o proză anonimă, lipsită de personalitate, o proză interşanjabilă. Și, în duet, cu mici excepții, o critică literară pe măsură.

   Întrebarea rămâne: cum să se scrie și-n România, și mai ales să se publice, „cărți” scoase din sufletul care se zbate, prizonier, și nu doar din cap? 

   Stranie coincidență… Să nu fi fost „maestrul din Germania” original în idolatrie? Sept. 1923, rasistul și antisemitul „științific” ginere al lui Wagner, Houston Stewart Chamberlain, îi scrie înflăcărat lui Adolf H. și despre mâinile acestuia: „În ceea ce privește mâinile, ele sunt atât de expresive în mișcarea lor…” 

   În iunie 1933, apud Safranski, Jaspers îl întreabă pe înflăcăratul Heidegger:

– Cum să conducă un om atât de incult ca Hitler Germania?

Iar filosoful răspunde.

– Cultura n-are nicio importanță. Uitați-vă ce mâini minunate are”.

   N-ar trebui să ne facem iluzii: descoperirea frenetică a imaginii, de la televiziune, la internet, formează un public ne-cititor, ne-critic, fascinat și orbit de confortul peșterii în care locuiește scăldat în plăcere (de la simpla mobilă de bucătărie, până la vilișoare cumpărate pe 30 de ani…). 

   Niciodată nu va mai fi cum a fost. Niciodată. Lumea înaintează fericită către minimul efort. Lumea va atinge maxima stingere atunci când doar va privi. Inclusiv cărțile: vor fi privite ca obiecte cărora li se cere eleganță editorială, pentru a fi așezate în raft. Între insul de acum 80 de ani, a cărui dorință era achiziționarea unei mobile de bucătărie „frumoase”, și contemporanul nostru, ce-și scaldă ochii, simțurile, în cărți „frumoase”, recomandate. plasate în rafturi de calitate, nu există diferență de natură, poate doar de grad. Nu mai sperați. Artă doar de dragul artei – ăsta-i finalul. Care trebuie acceptat.

   Tenebrele dostoievskiene, mereu actuale:„În vremuri tulburi de șovăială sau de tranziție, întotdeauna și pretutindeni apar tot felul de indivizi. Nu mă refer la oamenii așa-ziși „avansați”, care se grăbesc întotdeauna să fie înaintea tuturor (preocuparea lor principală), deși adesea cu scopul cel mai stupid, în orice caz însă cu un scop mai mult sau mai puțin precis. Nu despre aceștia este vorba, ci mă refer la canalii.”

   Este cinstit, dacă vrem să-l cunoaştem pe omul-masă, să-l ascultăm pe adevăratul lui creator, Ortega y Gasset. „Nu este un om, ci mai degrabă o carapace de om, constituită din simple idola fori; este lipsit de un „înăuntru”, de o intimitate inexorabil și ialienabil a sa, de un eu irevocabil. Iar de aici provine permanenta sa disponibilitate de a se preface că este una sau alta. El are doar apetituri, crede că are numai drepturi, și nu obligații:este omul lipsit de noblețea care obligă, snobul.” Aceste rânduri au fost scrise prin anii `30 ai secolului trecut. Mă întreb, or fi ele valabile și azi, ori îmi bat gura de pomană?

 

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media