Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Caisă și Nana, doi motani din lumi diferite

   La naiba cu ciolacocîrții și claușii și alte specimene la modă! Azi e despre doi motani grozavi și unici, care ar putea să schimbe lumea tot așa, printr-o rotație originală ca în  politica românească în care suntem nevoiți să trăim… 

   Primul, Caisă, e în fiecare zi lângă mine, celălalt, Nana, e personajul unei cărți minunate. Caisă (Caiselul, Tălpică, Prințul etc.) a fost adus din Mahmudia, are figura portocalie a unui barcagiu de Dunăre, e șef peste alte patru pisici în curtea mea din spatele casei și este personajul miaunitor al familiei. E când tandru, ocrotitor, când independent și căpos. Vorbește cu mine adesea, are lumea lui făcută din ascunzișuri, cotloane, cutii vechi și doarme mult, urăște ploaia, adoră peștele (înscris genetic în scurtul lui istoric dobrogean) și e fericit atunci când îi spun povești. Când apar pe ecranul televizorului ciolacocîrții, claușii și alte lighioane se strâmbă sictirit și cere să iasă afară din casă. Și eu, asemenea…

   Mai jos avea doar câteva săptămâni…

   Zilele trecute am primit o carte specială, Memoriile unui motan călător, de Hiro Arikawa. Am citit-o aproape fără să o mai las din mână, Caisă s-a învârtit supărat pe lângă mine, nu pricepea ce se petrece cu stăpânul care-l uitase aproape de tot. Când am așezat cartea pe canapea, Caisă și-a pus repede lăbuțele din față peste imaginea motanului călător și nu mi-a dat voie să citesc mai departe. Am fost nevoit să-i șoptesc și lui povestea pe care o descoperisem, cum se spune, vrăjit definitiv.

   Uite, Caisă, i-am zis, motanul Nana și stăpânul lui Satoru pornesc la drum, cu o dubiță argintie a prietenului.. Și, zile în șir, călătoresc, fac lucruri noi, îi întâlnesc pe câțiva dintre foștii colegi de școală ai lui Satoru, iar Nana vede pentru prima dată marea. Trecutul lui Satoru revine în actualitate, iar Nana comentează totul, de la oameni la locurile vizitate ori lucrurile încercate pentru întâia oară – cu ironie, cu malițiozitate sau cu emoție, după caz. 

   M-am uitat la Caisă, abia dacă mai mișca încet din mustățile lungi, pe care le puteți vedea mai jos… Tu ce crezi, l-am întrebat, e un roman de călătorie, e povestea unei relații deloc lipsite de complicații sau o inedită istorie personală? Mi-a răspuns imediat: naiba știe, dar e frumoasă povestea ta… Și i-am vorbit mai departe despre romanul lui Hiro Arikawa, apărut în anul 2012, devenit aproape peste noapte bestseller în Japonia și în alte peste treizeci de țări și ecranizat în 2018, în regia lui Koichiro Miki, ba chiar adaptat pentru teatrul radiofonic. Sigur ați priceput, Nana, partenerul de călătorie al lui Satoru este un motan, care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru. 

   Cam asta e, domn Caisă, am continuat eu, frumoasa doamnă japoneză Hiro Arikawa face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și vorbește despre firele invizibile care ne țin legați de prieteni și de familie. Și, atenție dragul meu, povestitorul este chiar Nana, motanul…

 

 

   Caisă, așa cum se poate vedea mai sus, mi-a cerut să-i spun cum arată motanul din poveste… Bine, i-am răspuns, nu e chiar atât de frumos ca tine, dar are blana albă și coada în formă de șapte, îi plac fâșiile de piept de pui și fructele de mare, are ghearele ascuțite și privirea ageră, ba chiar înțelege graiul oamenilor și, așa cum faci și tu, comentează despre tot ce se întâmplă în jurul său. Nana este motanul vagabond care dormea pe capota unei dubițe argintii, până când un tânăr înalt s-a apropiat de el și i-a zâmbit fermecător. 

    Caisă al meu m-a privit nerăbdător și mi-a zis scurt: miau, mai vreau!  Bine, am continuat, după cinci ani lipsiți de griji, Satoru și Nana, omul și motanul, se văd nevoiți să pornească într-o călătorie în căutarea unui alt stăpân. Astfel, Nana își începe cronica de călătorie unde își va nota, cu tandrețe și de multe ori cu autoironie, impresiile și emoțiile, conturând o poveste despre pierdere, loialitate, iubire și prietenie. „Memoriile unui motan călător” este cartea de care avem nevoie acum, pentru a ne reaminti că suntem puternici prin gesturile mici aducătoare de mari bucurii.

   Impresionat de atâtea cuvinte meșteșugite, Blondul meu a adormit fericit, am recuperat cartea și am citit și ultimele pagini… De altfel, fiecare pagină a romanului e o bucurie care justifică, într-un fel, nevoia noastră de poveste, într-o lume tristă, plină de alte animale bolnave și năpârlite, cu două picioare. În cartea pe care vă rog să o citiți nu e vorba doar despre o călătorie, ci despre o prietenie pe care nimeni și nimic nu o poate opri.

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media