EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (III)

Când eşti tânăr, vrei Noul Absolut, excentricitatea, varietatea. Eşti adeptul rupturii faţă de tot ce înseamnă trecut. Atunci se şi scrie poezia cea mai surprinzătoare, atunci poate apărea o nouă mentalitate poetică, mai ales.

Pe măsură ce te maturizezi, începând cu o vârstă de aproximativ 40 de ani, îţi place structura, găseşti farmec în rutină, în viaţa de zi cu zi. Atunci, e bine să ştii, eşti pregătit pentru întinderi epice, pentru a scrie cu adevărat roman. Sigur, excepțiile nu intră-n aceste calcule.

Da, am fost copiii cenaclurilor literare. Acolo ne-am format. Dar am învățat din comentariile critice ale colegilor, din nesfârșitele discuții ale membrilor. Conducătorii cenaclurilor țineau doar cumpăna dezbaterilor, aveau o poziție relativ neutră.

Azi, copiii, văd, sunt produsele directe ale cursurilor de creație, cursuri de scriere creativă. Am senzația că vor ieși scriitori care clonează modelul creativ ce le spune ce și cum se face. Că vor lua naștere grupuri diferențiate prin modelul întemeietor. Mi se pare cam trist. Aș prefera să văd cel puțin unul care vine în literatură doar cu propriul lui efort, lucrat de el, după marile cărți ale omenirii, și după cele înnăscute ale sale. Și așa va fi.

Trebuie să dai la o parte mulțimea nesfârșită de aluviuni care mai de care mai colorate, ce acoperă scheletul lumii actuale. Să dezlipești staniolul sclipitor care îmbracă forme iluzorii, fugitive, umbroase. Să împrăștii ca un fum Fata Morgana fumegândă în care se ascund așa-ziși lideri, celebritățile momentului, cei-ce-se-vând-și-se-cumpără-azi.

Și astfel să ajungi la codul acestui timp mimetic, fandosit, sclifosit, nătâng. Și doar această osatură bazală, stabilă, s-o arăți, s-o divulgi, s-o arunci în focul privirii celorlalți.

Dacă Mo Yan, relativ recent, apăra romanul-balenă, care adună de toate, astăzi prinde avânt proza-ţipar. De-ar fi urmarea concentrării, a menţinerii unei tensiuni omogene, gen Coetzee, ar fi excelent. Dar e posibil ca privirea care cheamă cuvintele să fie prea fragmentară, prea mioapă, prea obosită.

Cum poți produce așteptarea, într-un roman, fiind el uniliniar și fiind axat pe cauzalitatea absolută a poveștii? Nu se prea poate. Povestea trebuie spartă, iar bucățile s-ar putea armoniza, în luptă fiind unele cu altele, contrapunctic și polifonic. Nu te grăbi. Îndoiește-te.

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…

Distribuie:

Locuri de munca

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro