L-am auzit vorbind pe Barna la „La cina”, o emisiune de divertisment, de fapt. Şi sunt convins că am ascultat şi văzut un personaj marquezian, alcătuit din mulţimi şi mulţimi de vorbe, de cuvinte lipsite de semnificaţie, de termeni vizi, de care el este foarte mândru, se vede pe faţa lui cum, pe măsură ce aruncă vocale şi consoane în lume, se umple de admiraţie pentru persoana lui, pentru gesturile lui dezinvolte pe care le desenează-n aer atunci când nu se opreşte din relatarea despre ceva care nu există, aşa că toată tevatura gesturilor şi sunetelor făcute şi scoase de el într-o viteză considerabilă – ce se vrea dovada inteligenţei şi a eficienţei, căci iată cum arată un ins ce poate să răspundă la o întrebare atât de complexă ca el – nu este altceva decât proba materială şi repede ivită a uitării ce se aşterne peste un astfel de discurs tocmai pe măsură ce el este rostit, aşa cum se şterg urmele literelor pe o plajă peste care vine fluxul indiferent al mării, al oceanului cele drepte.
Dar de ce vorbesc de acest personaj? Fiindcă este semnificativ pentru cei care ne conduc. În mod normal, dacă nivelul vieţii şi al civilizaţiei din ţărişoara noastră ar fi unul normal, n-am mai fi atât de focusaţi pe clasa politică, n-am şti poate nici cine-i prim-ministru, pentru că n-am fi dependenţi de el. Dar, din păcate, lucrurile nu stau aşa. Iar forma cea mai simplă de a trata această rană stă în privirea noastră limpede, limpezită, lipsită de ceţurile iluziei politicianiste. Trebuie să vedem ce este în realitate, şi nu ce ne place nouă să credem că vedem. Şi ce anume vedem cu adevărat? Vedem şi auzim o viaţă comunitară românească acaparată, în majoritate – căci nu e bine să cădem în nihilism -, de inşi neştiutori în toate, incoerenţi, plini de tupeu specific celor cu minte puţină, care s-au „dedicat” politicii, declară ei, adică acelei ştiinţe/arte rarisime de a iluziona, de a păcăli, de a înşela cuvântul dat, pentru că asta-i politica pentru ei: scamatorie, amăgire, iar pentru ele trebuie să ai înclinaţii speciale, naturale.
Aceşti amatori ne dau însă reguli, legi, toate după chipul şi asemănarea lor. La o primă vedere, vinovaţi sunt şefii de partide, care şi ei sunt rupţi de realitate, sunt necopţi, puşi pe furtişaguri. Şi care promovează clone ale profilului lor, întru totul reuşite.
E un adevăr evident, acesta, aşa cum vezi două mere pe masă şi nu mai e nevoie să le numeri, doar să le priveşti pentru a şti că sunt în număr de două.
Dar mai este un adevăr, iar acesta ne priveşte pe noi, masa de manevră, mulţimea dusă cu preşul, armata de oameni simpli care sunt prea îngăduitori, prea dedaţi autoamăgirii. Ne-ar face bine să avem o privire mai de sus asupra întregului sistem politic, o analiză mai rece a lui, pentru că, în fond, societatea noi o formăm, noi, cei simpli, şi o formăm nu doar în campanii electorale, ci mereu.
În alte cuvinte, să nu mai fim dependenţi de oamenii politici, să ne lipsim de ataşamentul românului faţă de un tătuc atotştiutor care ne conduce şi ne distribuie resursele după voia lui. Să-i privim de sus.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
