Ar fi absurd să nu recunoaştem că ne-am trăit ultimul an de viaţă sub imperiul grijilor pentru sănătate, iar spectrul emoţiilor încercate a fost şi el foarte generos. Stimulii care ne-au tulburat existenţa au fost foarte puternici – lexicul jurnalelor de ştiri e plin de urgenţă, alertă, moarte, incidenţă, ATI, oxigen, medici, spitale. Peste aceste elemente se suprapune un mediu exterior total necunoscut şi potrivnic stilului nostru de viaţă de până în pandemie. Oamenii au măşti, se feresc unii de alţii, magazinele au termoscanere, iar peisajul sonor este completat de sirenele maşinilor de poliţie şi-al ambulanţelor.
În acest context, în care reperele se schimbă, în care nimeni nu mai este în zona lui de confort, e foarte uşor să te enervezi, să-ţi pierzi răbdarea şi să te revolţi. Şi dacă eşti supărat şi confuz, apăsat de restricţii, speriat de sirene, îţi poţi alege aiurea chiar şi ţintele împotriva cui scandezi.
Eu numai aşa pot explica situaţia în care un cetăţean ajunge să huiduie o ambulanţă. Scenele petrecute în curtea unui spital de la noi, din Bacău, s-au rostogolit în toată presa. Şi sunt năucitoare. Medicii sunt apostrofaţi şi etichetaţi drept asasini, iar ambulanţele sunt huiduite. Cu indulgenţă, parcurgând traseul descris mai sus, poţi găsi o explicaţie – nebunia, gesturile necugetate se instalează în rândul celor vulnerabili şi afectaţi de efectele pandemiei.
Nu văd însă pe nimeni să fi anticipat că sirenele vor fi concurate de huiduieli şi pe nimeni să aibă un plan să-i câştige pe-aceşti oameni zgomotoşi. Chiar dacă sunt manipulaţi, chiar dacă sunt cu şcoală multă sau puţină, chiar dacă sunt îmbrăcaţi nepotrivit şi li se spune bombardieri ei merită atenţia autorităţilor. Pentru că, ignoraţi, ar putea face şi mai mult rău şi pentru că nimeni nu e mai presus şi nici mai prejos de lege.
Nu există oameni proşti sau urâţi la proteste. Există cetăţeni şi, pe pandemie, dar şi pe pace, cu ei împreună formăm, fie că ne place sau nu o societate. Ce trebuie însă să înţeleagă toţi cei care au decis să urle e că societatea se construieşte şi-şi urmează calea după reguli. Iar ele trebuie urmate, mai ales atunci când îi putem expune pe ceilalţi. Nu cu pietre, nu cu violenţă şi nici măcar cu urlete rezolvăm impasul generat de pandemie.
Da, suntem nervoşi şi nemulţumiţi. Se simte nevroza, disperarea, isteria şi ne vine să ne ieşim din pepeni şi să acţionăm aşa cum ne dictează instinctele sau mesajele care ne sunt inoculate. Daaaar… dacă ardem măşti, dacă înjurăm ziarişti sau medici şi dacă zbierăm în urma ambulanţelor nu vom ajunge la o rezolvare, nu se va termina pandemia, nu vor dispărea restricţiile. Dacă punem lângă sirene huiduieli va creşte doar zgomotul, va spori haosul.
Acest duet nino-nino-huuuuuuo e o pierdere, cred eu, pentru toată lumea. Şi pentru cei despre care spunem că şi-au pierdut busola şi pentru cei care respectă cu stricteţe recomandările oficiale de combatere a răspândirii virusului.
BOGDAN CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană… Puteți să citiți și alte texte scrise, în ultimii ani, de Bogdan, pe http://blogmeaway.ro/blogul/
Facebook
WhatsApp
TikTok
