Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3655
29-11-2021

EDITORIALUL DE JOI – Bogdan CIUCLARU – Două povești triste despre noi…

  • A 11-a poruncă

    Să nu-ți fie nici jenă și nici teamă. Să nu te ferești în a pretinde onestitate și transparență în cheltuirea banului public, adică al nostru al tuturor. Nu ataci nici religia, nici credința nimănui dacă îndrăznești să pui sub cheia dubiului deciziile legate de contribuțiile tale lunare. Nu e păcat, nu e interzis, ba chiar e recomandat. Și la sate și la orașe.

   Iar când cineva zice despre tine că faci nasoale, te poți prezenta demn în fața oricui, inclusiv în fața lui Dumnezeu, zicând răspicat că „nu e adevărat și pot să arăt, să dovedesc.” 

   Domnul purtător de cuvânt de la BOR are școală cât n-avem mulți dintre noi, cei ce ne strângem pe rețele, vacanțe. Are verb, vocabular, vocație. Dar ne oferă, în mod straniu, aș zice eu, o reacție la investigația Recorder din care se înțelege că s-a băgat material doar pentru că au ăștia ceva cu ei. Ne demonizează de-ai dracu’. Și cu interes.

   De principiu, întreaga societate are ceva (sau ar trebui să aibă) cu abaterile de la moral și legal. Și pentru cei mai răbdători, care nu-s nici progresiști bezmetici, nici neomarxiști, nici ultrași rezist, nici distrugători de neam și biserici, trebuie să dedici și timp și vorbe pertinente prin care să explici unde anume, punctual, dă rateuri investigația jurnalistică.

   Mulți zic că se știa ce s-a văzut. Alții apreciază flerul și stilul managerial al prelaților & Prelatului. Dar o bună parte dintre cei aflați dincolo de ecrane am rămas derutați de predispoziția acelui ecosistem de a eluda legi scrise și nescrise ale conviețuirii. Am fost manipulați? Ce instrumente ne pot aduce pe calea adevărului. Să credem? Pe cine? Să cercetăm, e voie?

   Simbioza partid-preoțime ne-ar amuza și ni s-ar părea inofensivă doar dacă ar fi rodul imaginației scenariștilor din Las Fierbinți. Dar nu pare a fi doar atât. E un film despre cine și cum se descurcă în capul unora. Iar dacă unii se descurcă pe timpul și munca plătitorilor de taxe, e elegant să îi lași pe aceștia din urmă măcar să-ți răsfoiască actele contabile.

   Nu e război împotriva ortodoxiei, a fețelor bisericești, a dacilor sau tracilor. E o luptă pe care o dăm de 30 de ani cu reflexul de a te baza pe naivitatea celor mulți. Pe sărăcia lor de surse și resurse. Poți crede în Divinitate și poți fi recompensat chiar cu o bilă albă având grijă și păzind cu sfințenie și cutia milei și cutia taxelor noastre cele din toate zilele. Urmărește-ți impozitele precum iți iubești aproapele. Și facă-se și voia ta, căci a ta este truda!

   Așadar, iertați greșealele noastre de a mai spune ocazional și „ia, stați așa un pic” și nu ne afurisiți din vole pe impozitele noastre, că nimeni nu s-ar mai crispa dacă Marele Alb, Gri sau chiar Multicolor ar fi făcut miracolul de a transparentiza taina licitațiilor și-a cheltuielilor. E valabil și pentru Marele Mut și micii lui dascăli politici. Și dacă totul e legal, degrabă poporul se va închina și va găsi de cuviință să-i acorde, de ce nu, chiar Marelui Alb și portofelul și portofoliile economiei, finanțelor, industriilor și turismului.

   P.S. Ne împărțiți degeaba în tabere. Unii suntem pur și simplu încântați de ideea de a avea un control sfânt pe cota aia infimă din serviciul nostru laic. Și, oricum, până la Doamne-Doamne, măcar pe hârtie, nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de religie, like sau dislike la materialele Recorder.

 

  1. Danke, Klaus!

    La PNL chiar s-a trăit cu senzația că au câștigat alegerile parlamentare. Au fost însă pe 2, după PSD. Apoi, când se puseră și ei pe împărțeală (vezi materialele Recorder cu Apele Române) a venit o a doua senzație, de acru în gură, cum că Orban a negociat prost. USR-ul primise Transporturile, Justiția, Sănătatea… Și mai făceau, cum se zice-n popor, și gât. Iar nemulțumirile de șef de stat și cele de partid sunt de departe mai șmechere decât cele ale populației. Care populație oricum e bezmetică și s-a și decimat, pe fond de Covid. Dă-o în… plan secundar!

   Din septembrie și până acum n-a fost deci decât o bătaie râzgâiată din clăpari ca să se deie o zmetie la iresponsabilii dă la partidul care făcea nazuri. Sau Năsui, dracu’ mai știe. Fără USR, Klaus n-avea atunci, după alegeri, majoritate. Dar degeaba ai majoritate dacă iți plâng copchii de foame prin filiale. Jap-jap s-a executat bătăiță la fundu’ gol (și-al sacului nostru!) și s-au pus la colț obraznicii: Orban (pentru negocieri cu defect) Cioloș și Barna pentru nepotrivire de caracter. Rămâne țara cu mai puțini locuitori, dar se râde la partid și se bagă pulpe la popotă. PNRR is coming & Armata e cu noi, se strigă rânjind a pagubă în batista unui europarlamentar zbanghiu.

   Danke, Klaus! Ne-ai arătat câți bani dai pe noi. Dacă nu ne permitem să merem la golf, ghinion. Merem la muncă. Sau, mai grav, la groapă. Încrederea oarbă se plătește. Despre noul USL nicio vorbă. E vechiul FSN mai nociv și mai transmisibil decât coronavirusul. Mizeria asta de mutație politică și îmbârligătură de căpătuială ne-a ucis mai bine de 30 de ani de democrație și ne-a ars pe unde ne-a prins: prin spitale, cluburi, șosele.

   Fericiți cei fugiți din țară, căci ăștia de am rămas suntem olecuță cam proști.

 

BOGDAN  CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste  toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană… Puteți să citiți și alte texte scrise, în ultimii ani, de Bogdan, pe http://blogmeaway.ro/blogul/

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media