DUMINICA DE POEZIE – Puiu JIPA – Jipisme de duminică

Distribuie:

1.

am vrut să te întreb ceva important băusem niște lucruri și-n timp ce dansam vals mi s-a rupt un nasture de la mîneca dreaptă apoi am fumat altceva și frigul devenise luminos îți simțeam sînul drept prin puloverul larg ars fără culoare și credeam că singura aripă ce îmi mai rămăsese zbura singură și fără speranță apoi mi-ai spus dumneavoastră am încercat să zîmbesc durea nu mai puteam fi acolo doar berea de pe masă înghețase 
(liniștei)

2.

cum stai un pic șuie căzută pe gînduri ai ceva dintr-o statuie neterminată a unui sculptor orb pe mîini ți se lasă noaptea și o lacrimă neagră alunecă între noi acum nu îmi e teamă că ai să pleci plecările tale au săpat canioane mai cer un pahar cu vin și o țigară e timp să rămîi nemișcată 
(cînd tu nu ești) 

3.

am să îți spun ceva ce nu ți-am spus niciodată poate că mi-era teamă că o să rîzi sau cine știe o să pleci pînă la colț după țigări și o să te-ntorci cu o sticlă de vin roșu din care să fi băut jumate pe drum glumesc tu nu bei decît pe bordură în fața casei iubitului tău din liceu dimineața la trei și apoi mă suni să îmi spui că e ceva fascinant în vecinătatea creierului meu așa că uită-te în ochii mei cîteva secunde sigur poți să zîmbești și ascultă 
(ceva de spus) 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro