DUMINICA DE POEZIE – Mircea DRĂGĂNESCU – Poezii de când eram mai tânăr…
1.
Drumul
Călătorule treci la pas
și cu privirea trează
prin această vale de cuvinte
respiră adânc și lipește-ți urechea
de prundișul solzos al cuvintelor
al silabelor al sunetelor
respiră adânc aerul dintre ele și
fii atent să nu zdrobești pasărea măiastră
ce va veni să-și clădească albastrul cuib
în roșiile cămări ale inimii tale…
2.
Un tip
urcând o scară
cu o singură treaptă boncănind
ritmic mărşăluind adică pe acea unică treaptă
surâzător privind înainte surâzător mergând tot înainte.
3.
Iluzia continuă desigur
„Am să fiu aviator” spune copilul meu
are să se descopere o paraşută din piatră
când avionul înălțându-se
înălțându-se
va să se defecteze
tu frumos îţi legi piatra de gât
şi hop
sari cu paraşuta
înspre pământul natal.
4.
Afară e noapte neagră
tu în bucătărie meditezi
paşi lugubri se aud pe scările blocului
paşii destinului
plouă cu găleata
vom avea recoltă bogată
şi deodată
în lumina fulgerului
îţi dai seama
cât de frumos este cartierul
în care tocmai trăieşti.
5.
Asterisc
Asteriscul este o pasăre preistorică
pe care încercăm să o aproximăm
era alcătuită din două picioare
avea şi două aripi
se ridica pe vârfuri
întindea gâtul (avea şi un gât)
până când îşi lua zborul (ideea de zbor)
apoi interveneau aripile
din care bătea rar la
porţile înţelesului
după aceea din ochii pe care
îi avea desigur făcea aşa
îi închidea îi deschidea
făcea cu ochiul adică
celor ce peste timp căutau înţelesul
celor fără-nțeles
după aceea trecea cuminte
în josul paginii
dându-ne explicaţii
despre ceea ce ar putea să însemne
cutare şi cutare
cuvânt
de exemplu
ce înseamnă acela
un asterisc preistoric.
Info politica de confidentialitate