1.
Viața o cutia cu chibrituri
Am nevoie de o confirmare,
că zilele se aprind în fiecare dimineață,
că viața, e o cutie de chibrituri,
nu știi când și câte zile se mai aprind.
O mulțime nici nu mai scapără…
Un foc mare ar aprinde tot,
ar curăța tot
și cenușa va încolți alteia, viața.
Va hrăni alte doruri,
eu, spectator într-o cutie de chibrituri
expirată,
confirm ca ultimul chibrit,
este pentru iubire…
2.
Selfie de toamnă
Sunt femeia frumoasă
care îmbracă deseori diminețile,
în cuvinte ușor curbate,
cu împletiri tainice, deschizând mirări,
rostind poveștile care îmbujorează gândul…
Sunt acolo când toamnele
își sparg neodihna în gustul amețit,
atrăgând poftele, dăruind speranțe.
Bucuriile mici,
boabe de rouă încărunțită,
fac liniștea așteptării să mă doară,
să mă îmbrace cu hainele începutului
demult decolorat
și să-mi pună la ușă, anotimpuri indecise
făcând risipă de lumină…
Unde este șlefuitorul imaginii eterne,
când imortalizez exercițiul frumuseții?
3.
Răgazul dintre vieți
Mâinile noastre, două pâlpâiri grăbite
să prindă lumina între gene,
unde nu mai adie amintirile,
nici umbra aceea care voiam să fiu,
un mâine care să printeze pereții inimii
în culori inventate de poeți,
recunoscute doar la prima îmbrățișare.
Invenează-mă,
nu pot rămâne spectatorul zilelor,
curgere lină din clepsidra spartă.
La nașterea mea, timpul se oprise
și te așteptam,
era răgazul dintre vieți
și potrivisem ceasul la ora cuvintelor
de seară, când se pârguiesc poveștile de dor.
4.
Dicționar de utilizare
Am o urgență primară,
în ordinea de priorități,
cuvântul
și anotimpul în care îl arunci!
Îngăduim mult prea ușor
salata de cuvinte,
asezonată cu dulci minciuni,
otrăvindu-ne visele
și nopțile dintre verbe,
cu sensuri simple,
ademenirile dimineților de toamnă.
Ne-ar trebui un dicționar de utilizarea
vorbelor, în starea de alertă
a unor sentimente indecise
să se nască…
5.
Litere din lacrimi
M-ai lăsat,
să răstorn șuvoiul de cuvinte,
pe foile albe ce mă așteptau
de câteva decenii.
M-ai lăsat,
să spun orice,
dar nu oricum,
cu lacrimi printre litere,
ca să se vadă doar bucuria resemnată,
înțelepțirea suferinței,
să pară inspirată.
Prin toate am trecut
și am urcat și am căzut,
m-am ridicat și am trecut
atâtea vămi câte mi-ai dat.
Când voi pleca,
ia-mă ușor și spune-mi că afară,
mă așteaptă dimineața cu surprize.
Ea nu vine niciodată-n zori,
te adoarme,
să nu îi simți mirosul de departe,
cerneala visului
să fie de mult uscată
și orice vorbă,
inutilă.
Facebook
WhatsApp
TikTok
