1.
(sta
păsări de hârtie erau zburate de cineva, –
albe, gri, negre – poate norii se ocupau.
între timp noi sporovăiam pe acorduri
abandonate
era o luptă de supremație între tartini
și mașina de spălat
la rândul lor, norii nu și-au găsit încă o
nuanță
oscilează între lapis lazuli, bleumarin,
albastru de metil, albastru-gri.
e ca un fel de lanț trofic, deci dacă norii
sunt pictați și retușați de un pictor pe sticlă
iar eu beau în fiecare seară din acea sticlă
rezultă că o însemnată influență asupra
acestor păsări de hârtie o am și eu.
poate cu astfel de calcule și idei algoritmice
ajungeam altceva decât un simplu băutor
de sticle pictate cu nori domesticiți de
pensulă, care suflă și răsuflă peste aripi de
hârtie, poate chiar hârtia asta.
printr-un insesizabil fade-out, tartini i-a făcut
loc lui telemann pe canapea, asistați
fiind de lavanda golașă așezată cuminte în
semi-vaza de plastic-sticlă.
hârtia e udă, creionul nu mai scrie. este
asemeni unei vrăbiuțe de hârtie ce bea apă
din prima băltoacă de după ploaie.
să plouă)
2.
(prin Colentina…
Uitați-vă la omul bătrân
Cum linia tramvaiului încearcă s-o treacă
Dar nici Dumnezeu nici vreun zeu păgân
Nu-i arată pe unde să meargă.
Lumea la geamuri mai râde, mai plânge
Vâzând povara ce-o poartă pașii bătrânului
Și astfaltul pașii-i blochează, și acum deja ninge
Nici anotimpurile nu mai sunt ca la începutul Pământului.
Uitați-vă la tramvaiul ruginit
Cum roțile-i șerpuiesc la vale
Bătrânul nu vede, e și orb și ispitit
Să-și mute cumva cadavrul din a tramvaiului cale.
Acum lumea se-agață de vise
Și-un mare protest vrea să facă
Pentru bătrânul (Iulian îl chema) care nu primise
Dreptate, înainte să tacă.
Acum tramvaiul e scos din funcțiune
Șarpele metalic are capul tăiat
Ce nu demult își căra în pântec puii cu afecțiune
Spre locul în care o mamă a născut un băiat..
Spre locul în care un tată, văzându-și copilul, a leșinat..
Spre locul în care berea, în căldură, s-a răsuflat..
Spre locul în care un câine stătea la pozat..
Spre locul de unde bătrânul nu s-a mai simțit deranjat.
poate)
(Toamna mea natura
aud ceva;
e doar un foșnet arămiu
parcă aprins cu carbit
și paie dar te recunosc,
ești tu,
ți s-au făcut obrajii rumeni
ca-n octombrie;
mai ai ceva din verdeața dogoritoare
a sânilor vărateci,
și pe ici,
pe colo,
gălbejeli ca de gutuie…
e minunat
să mă scald în căușul palmelor tale –
acolo s-a format un baraj
de amintiri și rememorări
din vremea
când abia ți-a dat roșeața cărămizie în obraji…
ador
când mă lași să îți mângâi părul
cu miros de brad, pin, molid,
dar mai ales
când mă îmbrățișezi
cu crengile tale viguroase…
ești la fel de frumoasă ziua
precum și noaptea…
aș vrea să-ți fiu umbrelă,
încât ploaia
să nu poată să-ți spargă venele aromate…
până și animalele te contemplă seara,
când se așează pe umerii tăi,
declarându-ți dragostea
prin „buhuhuu”…)
ANDREI MIHAIL RADU este unul dintre cei mai talentați violoniști ai generației lui, plecat de aici, din Târgoviștea noastră, pe care n-o uită niciodată…
Facebook
WhatsApp
TikTok
