ortooxacell kiss2022.gif Flax

“Dracula” va atrage turişti, la Târgovişte, în cadrul unui festival medieval

 

”Despre un festival “Dracula” am discutat cu cei de la Sighişoara, care au experienţã în turism şi care exploatează brandul acesta. Ar putea fi realizat un circuit care să includă şi Târgoviştea. Cred ca ar aduce multă lume în judeţ, dar vreau să fie un festival reuşit şi nu mici şi bere la marginea cetăţii Târgovişte” a precizat pe această temă preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu. La Sighişoara, în judeţul Mureş, se desfăşoară de mai mulţi ani, un festival medieval foarte apreciat de public. În oraşul transilvan a locuit Vlad al II Dracul, tătăl lui Vlad Ţepeş. Se pare că şi domnitorul s-a născut tot la Sighişoara. Vecinii noştri din Argeş organizează anual un festival denumit Dracula Fest, în cadrul căruia au amenajat singurul muzeu al torturilor şi tipurilor de execuţie medievale practicate în Ţara Românească. În urmă cu mai mulţi ani, ministrul Matei Agaton vroia chiar un parc de distracţii pe tema Dracula, proiect care nu s-a concretizat.

Ideea folosirii lui Dracula, la Târgovişte, nu este nouă.  Autorităţile municipale au cochetat un timp în jurul propunerii ca personajul Dracula să facă parte din brandul de oraş. 

O problemă în organizarea festivalului ar putea fi folosirea numelui personajului lui Bram Stoker. La OSIM sunt înregistrate 121 de variante şi combinaţii care conţin particula Dracula, inclusiv Vlad Tepeş Dracula. 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media