kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DIN CRONICI DE AZI – Silviu MILOIU – Fragmentarium

1.România  Educată?

 

   După o primă lectură asupra unui document postat tardiv… Așteptam de la „România Educată” câteva lucruri foarte simple, cum ar fi alocarea unor resurse materiale și umane adecvate ridicării calității învățământului (pentru laboratoare, cabinete, muzee școlare, excursii școlare, finanțarea adecvată a programului „Școala Altfel”, cabinete medicale și dentare, consiliere psihologică, burse pentru elevi și studenți etc.), diminuarea diferențelor calitative dintre școlile din mediul rural și cele urbane, dintre școlile de elită și cele periferice, micșorarea numărului de elevi în clasă și introducerea principiului că nimeni nu este lăsat să rămână în urmă. Acestea se regăsesc parțial în cele zece principii de la pagina 5, dar documentul oferă puține garanții, așa cum este conceput, că vor putea fi puse în practică. Segregarea va continua să fie o realitate a învățământului nostru încă multă vreme de acum înainte.

 

2.Din anul independenței României 

   O audiență la domnitorul Carol I 27 Decembrie/8 Ianuarie 1877… Luni. Audienţă la domnitor… „Sunt fericit de a vă vedea. Cum găsiţi situaţia noastră militară? Ce aţi văzut? Spitalul… Azilul Elena, foarte frumos:.. Magheru, ofiţer destoinic… a fost mai mulţi ani la Berlin… aţi văzut muzeul?… sunt acolo lucruri scumpe care au fost furate anul trecut într-un chip curios… călătoriţi cum vreţi prin ţară… la Galaţi, la Brăila, unde avem un început de flotă de război… puteţi călători îmbrăcat în civil… sper că veţi mai rămâne câtva timp, în orice caz până la 6 ale lunii acesteia, când avem aici mare serbare. Veţi avea ocazia să vedeţi pe Domniţă mai târziu, e obosită în zilele de sărbătoare… Iosefina este vara mea… Regina Sofia este mătuşa Domniţei… aţi fost şi la Camera Deputaţilor?… Da, pricepeţi bine că discursurile frumoase nu sunt totdeauna ce e mai bun, ele înşeală. Ar fi mai bine a se vorbi mai puţin şi a făptui mai mult… iată cum au făcut Suedia şi Norvegia… Da, preşedintele Consiliului este un mare orator… poate că veţi avea ocazia de a vedea ceva mai serios… da, mai rămâneţi câtva timp. Secţiunea suedeză a expoziţiei a fost foarte frumoasă… Prinţii dumneavoastră sunt înscrişi în ambele armate? (vorbi aci de câţiva prinţi pe care nu-i cunoşteam, El văzuse pe regele nostru acum 30 de ani)… Regele ca autor militar?… văzut-aţi teatrul?… frumoasă vorbire, frumoase poeme… da, armata permanentă e bună… teritorialii lasă mult de dorit… dar concediul Dumneavoastră ţine încă mult?… da, înainte de acea dată o hotărâre trebuie să fie luată… vremea împiedică orice soi de manevre, pentru că terenul este grozav de desfundat… după ziare o grozavă furtună cu zăpadă a avut loc în Norvegia, Suedia şi Danemarca…” Sunt foarte fericit şi recunoscător de bunul rezultat al audienţei la domnitor. Mai întâi m-am urcat pe o largă scară şi apoi am intrat direct într-un salon. Domnitorul a ieşit în acelaşi timp, dintr-un salon alăturat, şi veni întru întâmpinarea mea, astfel că m-a primit la uşă, mi-a întins mâna şi am rămas acolo tot timpul audienţei. Era singur, întovărăşit de un câine foarte mare, mare ca un leu.

 

Silviu MILOIU este un reputat istoric, profesor universitar și, dincolo de toate, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media