Marrakech, a doua capitală imperială marocana, după Fes, vechi de la anii 1100 e.n. este
o destinație grea atunci când trebuie să străbați Munții Atlas cu autocarul. Cinci sute de km.
prin deșert, la temperaturi de peste 40 de grade nu înseamnă puțin, dar peisajul selenar, micile
oaze de verdeață și lacurile limpezi sub cerul de un albastru infinit, natură adevărată, dau, prin
frumusețea lor, o savoare aparte drumului și bucurie numeroaselor popasuri între palmieri și
portocali, ba chiar și la umbra coniferelor. S-a întâmplat ca, undeva, într-o stațiune montană de schi, Parcul Național Ifrane, să mă întind pe iarba care îmi ajungea până la brâu, cu rucsacul sub cap, și să mă duc cu gândul la Masivul Parâng, drag mie, la apele lui curgătoare și micile cascade ce se revarsă peste stâncile de culoarea aramei. Aici am băut o cafea și o sticlă de suc rece și m-am amuzat de hârjoana unei pisici cu puii ei. Nu mai știam unde sunt, aici sau acolo…
Totuși, întâlnirea cu orașul care mă aștepta la capătul drumului, nu a fost pe atât de
spectaculoasă precum visam, parcă un soi de nervozitate stăpânește locul, spiritul comerțului
păgubește chipul berberilor, al africanilor, față de căldura întâlnită la arabii de la Tanger și Fes.
Bazarul Medinei din Marrakech abundă de mărfuri de toate felurile, de la obiecte fine
și scumpe din aur și argint până la pantofi vechi și proteze dentare. Motociclete, măgari și
cărucioare încărcate îți taie tot timpul drumul, și așa, nu mai lat de trei metri, turistul fiind mereu în pragul unui mic accident. Vânzătorii nu au răbdare și nu știu să zâmbească. Piața Djemaa el Fna, e plină de scamatori, dresori de șerpi, maimuțele, cântăreți la tobe, dansatoare, dar ceva lipsește, duhul nu este același din Fes. Admir Moscheea și minaretul Koutoubia, din exterior, Palatul Bahia, nu am acces la Grădinile Majorelle, coada la bilete fiind prea lungă, Mormintele Împăraților Saadeni le parcurg în mare grabă, aerul și caldarâmul fierb la temperaturi de foc.
Mă îndrept spre orașul nou, supranumit verde, sau al palmierilor, îi mai spune și roz, după
culoarea tencuielii clădirilor, ceea ce îmi redă buna dispoziție. Frumusețe, echilibru, verdeață. Plimbare la Palm Grove, o oază a palmierilor, aflată în partea de nord a orașului
Marrakech, în afara lui, zărim câteva corturi de beduini, alăturea, așezate în genunchi, câteva
cămile, beduinii își dau mâna, ce faci, cum o duci, ce face femeia ta, cum o duce cămila ta, de
unde vii, unde te duci, cuvintele salam și Allah se aud în fiecare clipă. Viața beduinului are o
simplitate plină de măreție, sărăcia înseamnă noblețe, izolarea în deșert e izbăvitoare într-o lume a ipocriziei și compromisului, eu i-aș numi pe beduini monahii deșertului.
Poate că, dacă nu aș pleca mâine, aș avea răgazul să înțeleg mai multe, pentru că intuiesc niște adevăruri care nu sunt dezvăluite turistului de rând. Urmează Casablanca și Rabat…
După cum v-am promis vă țin aproape de mine într-o călătorie la temperaturi înalte, în
locuri îndepărtate și greu de străbătut, și totuși la Casablanca și Rabat nu o să vă spun să vă
acoperiți capul cu pălării de paie, aici căldura se suportă bine, briza Oceanului Atlantic este o
adevărată desfătare, soarele nu se arată dogoritor, iar plajele de nisip și bazinele de înot pot fi
oricând o rezolvare pentru cei înfierbântați (inclusiv cu firea), dar o să vă împărtășesc bucuria
întâlnirii cu frumosul, într-o suită de bijuterii și monumente arhitectonice pentru care vin turiști din toată lumea.
Ce impresionează întâi și întâi este culoarea albă, aproape toate clădirile au tencuiala albă, apoi forfota, oameni cu fizionomii diverse și cu tenul în culori progresive, de la albul cel mai deschis al europenilor nordici, la cafeniul deschis al maurului sau închis, ciocolatiu, al africanului, îmbrăcăminte variată, robe, turbane, pălării, ținute office, totul se învârte înaintea ochilor într-o adevărată mișcare browniană.
Ecaterina PETRESCU BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…