DILEME – Aura Ciobotaru – Frumosul, sensul real al binelui

Îmi propun în acest articol să abordez problema binelui, întâi din perspectiva generală și să formulez și o perspectivă diferită asupra binelui moral. Încep cu abordarea generală asupra a ce este bine, urmând să completez tema și cu un alt concept, frumosul. Îmi doresc să stabilesc dacă cel de-al doilea concept, frumosul, este, de fapt, cel principal.

Sunt, aici, două probleme… Este posibilă o ordine morală a lumii, pe care să o putem întemeia pe ceva absolut? Există argumente pentru a justifica ideea că putem întemeia o ordine morala a lumii? Principiile etice pot constitui un fundament pentru a justifica și afirma acest fapt? A doua problemă, este frumosul, o noțiune mai apropiată de sensul binelui?

Câteva afirmații ale marilor gânditori ilustrează ideea de frumos la care fac referire. „Frumosul va salva lumea”, spune Dostoievski, în scrierile sale care explorează profunzimile sufletului uman. Pascal, în „Cugetări”, de asemenea se referă la condiția umană, supusă finitudinii, erorii, omul aflat „între infinit și neant”. Dar, tot omul este „ființă cugetătoare”, astfel filosoful concluzionând: „Să cugetăm frumos! Iată ideea morală.”

Binele, mai întâi, este un concept ce cuprinde în sfera sa și noțiuni ca: fericire, dreptate, corectitudine, adevăr, având deci o arie foarte extinsă, ce poate fi dusă până la noțiunea de libertate. Putem constata că aceste noțiuni se fundamentează pe reguli, norme morale care trebuie respectate, urmate, ca reprezentând ceva absolut, pe care săle denumim, de aici, „scop în sine” sau scopul suprem.

Putem lua în considerare și conceptul de „datorie morală”, la Kant. De aici, filosoful generalizează principiile și maximele morale la nivelul de „imperativ categoric”. Kant afirma, în același context, „puritatea intențiilor morale”. Realizarea lor presupune și rigoare, precizie absolute, până la a putea alcătui algoritmi, spre a duce la îndeplinire acele intenții morale. Deci, să ducem o viață pe care să o bazam totalmente pe aceste cerințe și rigori…

Nietzsche identifică o problemă ce stă la baza considerațiilor despre bine si rău. Termenii exprimă „interpretări asupra realității” și in spatele lor este cel care dă interpretarea. De aici, ajunge la ideea de „dincolo de bine și de rău” și la relativitatea conceptelor morale.

Plecând de aici, mă voi referi acum la planul social. Oamenii urmăresc scopuri pe care și le propun, modul cum le realizează fiind diferit în funcție de mentalități, educație, credințe și motive. Principiile etice pot fi un mijloc rezonabil de a ne exercita acțiunile, spre a ajunge la efecte benefice asupra societății. Scopul ultim după care ne ghidăm acțiunile ar fi de dorit să fie respectul față de umanitate.

Putem afirma și că, de fapt, consecințele negative ale acțiunilor în societate apar din cauza obținerii unor rezultate greșite în rezolvarea diferitor probleme. Și mă gândesc din nou la limitele cu care ne întâlnim. Binele, dreptatea, adevărul, libertatea toate sunt relative și limitate la capacitățile noastre ca ființe umane, imperfecte.

Totul este perfectibil, începând cu educația și conduita, pe care le putem exersa. Cunoașterea e perfectibilă, legile din științe sau cele morale sunt perfectibile… Însă puterea noastră e mereu limitată, atât de a face binele, cât și răul. Iar orice conduită, oricât de bună, pare a fi motivată de ideea de putere. Dacă nu există nicio posibilitate practică de a combate răul prin mijloace morale, există în schimb posibilitatea de a spori, de a răspândi binele. Dar, cum?

Visăm că viața e fericire, ne trezim și vedem că viața e datorie. Dar viața nu este și despre altceva și nu e chiar necesar să credem într-o instanță superioară? Întotdeauna, în afara noastră, mai e și altceva. Este vorba de creația ca un act care nu ne aparține nouă. Au mai rămas și spații care nu sunt umplute, din tot ce a reieșit până aici.

Frumosul este ceea ce umple acel spațiu rămas vid, neexplorat încă, nici prin metode exacte și nici prin norme și legi morale. Frumosul e peste tot unde nu putem pune altceva. Frumosul înseamnă revenirea la puritate, la inocență. Frumusețea nu presupune rigoare, precizie și nu se poate imita. Și reprezintă orice unde nu putem interveni prin algoritmi sau calcule riguroase. Frumosul nu are o formulă și el nu trebuie creat, ci descoperit, iar asta este suficient.

Acum avem sensul real al binelui. Și îl mai avem de explorat…

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…