PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Deconstructivism -I-

1. Mitul constructorului

De la mitul lui Icar (și Dedal) la mitul meșterului Manole, înțelepciunea populară este plină de lecții arhetipale despre conflictele dintre ambiție și limită, dintre egoism și reciprocitate. Nu poți construi nimic trainic fără să oferi la schimb un sacrificiu, sau poate chiar mai mult. Se spune în Geneza (11.1 … 11.9) că Dumnezeu nu a apreciat efortul colaborativ al constructorilor turnului din ținutul Senaar și într-un act de sabotare a aspirațiilor constructive ale umanității, a introdus confuzia ca problemă suplimentară în parcursul tehnic al execuției. Conform acestor pasaje biblice, varietatea lingvistică a omenirii și zidăria cu cărămidă arsă au o genealogie comună. Dincolo de dificultățile descrise mitologic, actul constructiv se opune inerției materiale a lumii manifestată prin: timp, gravitație, frig, căldură, apă, vînt, coroziune, cutremure, construcții deja existente, predispoziția generală a materiei spre descompunere, etc. Dar parcă cele mai mari obstacole țin tot de condiția umană de la nepriceperea păguboasă, la diversitatea formelor de lăcomie sau trufie, pînă la ambițiile estetice sau delirul reprezentării, toate acestea înainte să ajungem la: politici, soluții de finanțare, drepturi de proprietate, obligații comunitare, amprentă socială, impact ecologic, participare culturală, încadrare istorică, integrare urbană. Într-un fel este bine că progresăm greu în chestiunea asta constructivă, lăsăm astfel, prin abandon, generațiilor următoare șansa de a reevalua această problemă.

2. Deconstructivismul

Dacă ne referim la deconstrucție (a nu se înțelege demolare) nu putem neglija contribuția pe care filosoful francez Jacques Derrida a adus-o prin teoretizarea acestui concept în istoria recentă a ideilor. Nu o să pretind că am o înțelegere substanțială pe această temă, voi promova interpretările celor ce studiind serios problema au explicat subiectul pentru curioșii în criză de timp. Într-o conferință numită „Derrida și deconstrucția”, profesorul Ethan Kleinberg definea deconstructivismul ca fiind „o tehnică de lucru pe text, ce își propune să demonstreze faptul că ecuații binare aparent neutre, inserate într-un argument sau într-o declarație, nu sunt în fapt neutre și că plasarea lor în text urmărește o agendă ascunsă a acestor termeni. Într-o opoziție tradițională nu avem o coexistență pacifistă între elemente polare ci o ierarhie violentă.” Kleinberg include în exemplele de termeni binari relații evidente ca: bine- rău sau nebunie-rațiune, dar și relații mai abstracte cum ar fi semnificant-semnificație. Profesorul american atrage atenția asupra faptului că deconstrucția nu este doar o dezmembrare a textului ci o căutare atentă a punctelor în care ierarhiile se schimbă, se ascund sau pur și simplu se inversează la nivel structural. Scopul deconstrucției nu este acela de a răsturna o ierarhie din poziția inițială într-un opusă, de a modifica elementele structurale ale textului doar prin inversiune, ci de a dezvălui parcursul structural al unui argument, prin „expunerea arbitrarului sau a naturii construite a respectivelor ierarhii”. Chiar dacă deconstructivismul lui Derrida a fost, la bază, un mod de a naviga în spațiul cuvintelor, acest tip de investigație a înțelegerii s-a extins, justificat sau nu, în nenumărate domenii și aproape asupra oricărui tip de subiect. Generînd multe confuzii la nivel de terminologie, filosofia deconstructivistă a afectat și discursul constructiv al arhitecților, de aici au rezultat cîteva abordări formale spectaculoase și multe bătăi de cap de ordin tehnic.

3. Arhitectura deconstructivistă – MoMa – 1988

Museum of Modern Art – New York a găzduit în vara anului 1988 expoziția „Arhitectura deconstructivistă” curatoriată de Philip Johnson și Mark Wigley https://www.moma.org/calendar/exhibitions/1813. În lumea arhitecților a fost un eveniment cu un impact major, se agrega în mod coerent o nouă direcție, iar componenta formală a acestor noi propuneri avea să devină simbolul curajului estetic al unei generații întregi. Pentru că în general arhitecții sunt mai pricepuți în a citi forme decît cuvinte, titlul expoziției descrie mai degrabă imaginea neobișnuită a proiectelor selectate, curatorii au identificat originea lor formală în abstracționismul „avangardei ruse” din perioada interbelică și s-au mulțumit în a plasa unitatea grupului de arhitecți expuși, sub umbrela largă a experimentului geometric. Autorii expoziției au anunțat „emergența unei noi sensibilități,(…) obsedată de forme răsucite, planuri deformate și linii diagonale, ce violează formele pure ale arhitecturii moderne. Valorile tradiționale ale unității, armoniei și clarității sunt înlocuite cu fracturarea, dezarticularea și misterul”. Totodată, însă, au temperat așteptările celor mai impresionabili: „Deși amenință proprietățile cele mai fundamentale ale obiectului arhitectural, arhitectura deconstructivistă nu constituie o avangardă. Nu este o retorică a noului. Mai degrabă expune nefamiliarul ascuns în tradițional. Este șocul vechiului.” Acest ultim citat pare o trimitere la natura investigativă a teoriei lui Derrida, însă ce a supraviețuit mai ușor în memoria celor interesați de subiect a fost spectaculozitatea formală și emoția directă a experienței. „Jacques obișnuia să spună că arhitectura este un locus al metafizicii prezenței”, își amintea Peter Eisenman, prieten al lui Derrida și unul dintre arhitecții expuși atunci, marcînd astfel o diferență majoră între misiunea programatică a arhitecturii și optica filosofului care, subliniind prezența, favorizează pînă la urmă interpretarea fenomenologică înaintea celei analitice.

Avîntul formal al acelor vremuri se perpetuează și în prezent. Dacă în modernism „forma urmează funcțiunea” în postmodernismul deconstructivist „forma urmează forma”, astfel vocabularul vizual s-a separat de definirea lui structurală, funcțională, clasic recognoscibilă, și s-a revendicat ca nou discurs interogativ la adresa alcătuirii obiectului. Acest tip de abordare a edificării și-a propus, în numele imaginației și al spiritului dilematic, punerea sub semnul întrebării a tuturor ierarhiilor arhitecturale. Critica matură însă trece cu greu peste analiza cost-beneficiu, dacă întrebările rostite în cuvinte sunt gratuite, întrebările formulate în masă construită sunt scumpe, gîndul este independent de gravitație, materia nu. Această arhitectură, prin eforturile uriașe pe care le cere, a ajuns să comercializeze valoarea inaccesibilității, și ca urmare a devenit mai importantă pentru funcția de reprezentare decît pentru natura ei investigativă. Primul val al deconstructivismului arhitectural a optat pentru sculptural în detrimentul funcționalului, nu s-a abținut de la risc și nici de la exces și, spun criticii, a avut destul de puține puncte de contact cu teoria lui Jacques Derrida. I s-a reproșat dramatismul exagerat, dezinteresul pentru optimizare și mai ales sarcina deseori imposibilă a execuției. Cu toate acestea, a fost o mișcare ce a lăsat numeroase urme pozitive, în multe cazuri a reactivat interesul public pentru spațiul construit, a generat un nou vocabular al reprezentării și al angajării utilizatorului și cu siguranță a marcat progresul tehnic al procesului constructiv.

4. XX-XXI

La momentul realizării expoziției „Arhitectura deconstructivistă” de la MoMa, la sfîrșitul anilor 80, majoritatea demersurilor deconstructiviste erau pe hîrtie, în următorii ani însă au început să apară și construcțiile. Coop himmelb(l)au, un colectiv de arhitecți din Viena ce au participat și ei la renumita expoziție, au avut un parcurs în timp consecvent cu misiunea arhitecturală exprimată atunci, misiune pe care o continuă și astăzi fără abateri majore de stil, dar cu lucrări din ce în ce mai ample, mai prestigioase. Pentru a avea o idee mai clară despre traducerea deconstructivismului în arhitectură, în felul în care a fost această problematică atacată la sfărșitul secolului XX, și a inerției pînă în prezent a acelor metodologii, iată cîteva imagini cu lucrări Coop himmelb(l)au: Rooftop on Falkestrasse 1988, Central Los Angeles High School 2002-2008 și Musee de Confluences 2010-2014:

ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.