ortooxacell kiss2022.gif Flax

DILEME – Aura Ciobotaru – Care este funcția puterii?

La ce îți poate servi să ai de toate, daca nu îți cunoști rolul tău, cel real, pe care îl ocupi în viața ta? De fapt, tu nu poți să fii în acel rol, până nu știi cine ești și pe ce poziție te situezi sau poți să ocupi. Sau cu ce poate fi important să câștigi într-un joc de întrecere unde te afli împreună cu ceilalți, dacă nu știi din ce poziție te afli acolo, cât și poziția pe care o ocupă ceilalți?

Voi continua tema aceasta, care m-a preocupat și în câteva texte anterioare. Aruncând o privire peste câteva situații imaginate acolo, aș reaminti că o preocupare a oamenilor, dintotdeauna, a fost să delimiteze între sfera lucrurilor care țin de puterea noastră și cele care nu se regăsesc aici, fiind în afara acestora. Aș mai reaminti și aspectul că oamenii, când au văzut că ideea de putere exercită o forță de atracție foarte mare, atunci au situat-o, cumva, undeva în exterior, spre a nu îi putea înșela sau abate de la calea lor pe care o aveau de urmat. Scopul nostru este de a ne urmări libertatea și fericirea, atât în sens personal, dar și a le lăsa deschise pentru ceilalți, având același scop ca și noi. Cu toții, probabil, suntem de acord în această privință. Iar cel mai important, așa cum știm, e să fim în acord cu noi înșine. Și când am înțeles acest lucru, el ar trebui să se reflecte și în acțiunile noastre. Și acum putem să realizam că și acțiunile noastre vor fi în acord cu noi, fără a fi nevoie sa facem eforturi in plus pentru asta, iar, mai departe, și aceste acțiuni vom vedea că sunt în acord unele cu altele.    Ne-am da seama, apoi, că sunt lucruri peste care avem putere și peste care nu avem putere, dar sunt si lucruri care ne pot influența ele, unele putând avea putere, uneori, asupra noastră… Acesta e unul dintre motivele pentru care putem spune că jocul puterii nu e unul bun pentru necunoscători sau cei neinițiați, neformați în acest sens pe baza unei pregătiri. Fiecare se poate cunoaște pe el și poate apoi alege ce i se pare în acord cu el. Îmi doresc să discut aceste lucruri și să găsesc câteva elemente care să ne ajute să înțelegem mai bine tema jocurilor de putere, într-o o viziune de ansamblu…

Aș fi înclinată să pun și întrebarea dacă acel lucru care ne face să fim pregătiți să acționăm în orice împrejurare, chiar si în cele imprevizibile, să fie oare un fel de principiu, în sens etic? Aceste principii, pe de o parte, reflectă pentru noi ceva ce are caracter universal, dar și relativ la natura noastră. Este motivul pentru care am formulat mai întâi întrebarea aceasta: este ea cheia pe care o căutăm? Mă întreb, în același context, dacă nu e ceva mai apropiat de noi decât poate să fie un astfel de principiu. Oamenii, mai mult, tind să se raporteze la un principiu în sensul formal, iar uneori și în acela dogmatic. Cred că ar trebui să fie ceva mai apropiat de noi și atunci, poate, acest lucru este o trăsătură sau însușire a noastră de caracter, de pildă a avea o voință puternică. Consider și că îndrăzneala și curajul, încrederea în forțele proprii, așa cum am făcut referire la ele în textul anterior, sunt calități ce duc către șanse mari de reușită, chiar și în acest tip de joc. Cineva care e sigur pe ceea ce poate și știe, e firesc că le va inspira și celorlalți încrederea că poate face o treabă bună…

Problema principiilor etice și rolul pe care îl au o voi continua și data viitoare. De asemenea, și problema despre ce am putea face în cazul unor lucruri care uneori pot avea putere asupra noastră.

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…   

 

 

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media