ortooxacell kiss2022.gif Flax

Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște are de la 1 Iunie o hartă turistică

De Ziua Copilului, la Târgoviște a fost lansată prima hartă turistică a Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște.

Harta este una de buzunar, din care turiștii care vor să viziteze Curtea Domnească pot găsi informațiile necesare pentru a se ghida la obiectivele acesteia, în document fiind trecute toate monumentele și informații despre fiecare dintre ele.

„Harta este un produs al ONG-ului Solidaritate, implicare, progres, al Sandei Panțu. Ei sunt cei care au suportat costurile necesare tehnoredactării și imprimării acestui produs turistic. Sigur că între ONG-ul respectiv și Curtea Domnească au existat permanente contacte, astfel încât la final, textul și imaginile corespund realității. De, practic, noi am oferit suportul științific pentru acest nou produs”, spune Ovidiu Cârstina, directorul C.N.Muzeal Curtea Domnească Târgoviște.

Începând cu 1 iunie, harta poate fi cumpărată de la magazinul Curții Domnești, costul acesteia fiind de 7 lei.

”Nu exista până în acest moment o hartă a Curții Domnești. Existau mai multe pliante, dar în pliantele respective informațiile erau de cu totul altă natură. Este în premieră o hartă a Curții Domnești din Târgoviște, destinată turiștilor, care doresc să viziteze relaxați și să aibă, în același timp, un punct de sprijin pentru a înțelege istoria acestei minunate Curți Domnești”, ne-a declarat Ovidiu Cârstina.

hartaghid_1

hartaghid_2

harta3

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media