Astăzi: Premieră la „Tony Bulandra” din Târgovişte

Este vorba despre spectacolul “Memoria Apei”, de Shelagh Stephenson, în regia lui Răzvan Mureşan, scenograf Tudor Lucanu.

Piesa se va juca în premieră la Târgovişte, de la ora 19.00

În piesa MEMORIA APEI, trei surori – Teresa, Mary şi Catherine se reunesc cu ocazia aniversării morţii mamei lor, fiecare dintre ele fiind bântuită de proprii demoni. Textul se concentrează mai mult asupra modului în care fiecare dintre surori face faţă morţii mamei şi a modului în care ele sunt afectate direct. Cele trei au amintiri diferite despre aceleaşi evenimente, ceea ce provoacă dispute constante legate de corectitudinea amintirilor. Odată ce aceste femei se reîntâlnesc după ani de separare, toate minciunile şi trădările de sine ascunse ies la suprafaţă. Piesa respectă unitatea de timp/spaţiu/personaj a tragediei antice, însă momentele comice sunt atât de uniform distribuite de-a lungul textului încât se poate spune că este vorba de o tragi-comedie.

Răzvan Mureşan este regizor al Teatrului Naţional ,,Lucian Blaga” din Cluj Napoca şi absolvent al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Regie-Teatru, promoţia 2006. Masterat în Teatru şi Multimedia în cadrul aceleaşi facultăţi în 2007, a regizat spectacolele:

–          MACHIAVELLI: arta terorii – Teatrul Naţional ,,Lucian Blaga”, Cluj Napoca, 2011

–           MINUNATA LUME NEBUNĂ – Teatrul de Nord Satu Mare, 2010

–           PARADISUL GANGSTERILOR – Teatrul National ,,Lucian Blaga”, Cluj Napoca, 2009

EURO 2 – Teatrul Naţional ,,Lucian Blaga”, Cluj Napoca, 2008


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro