ortooxacell kiss2022.gif Flax

Condiţiile de înscriere la una dintre instituţiile de învătământ ale M.A.I , M.Ap.N şi S.R.I

Vrei să te înscrii la una dintre instituţiile de învătământ ale M.A.I , M.Ap.N şi S.R.I (pe locuri ale M.A.I)? Poliţia dâmboviţeană iţi spune ce condiţii trebuie să îndeplineşti :

Pentru a participa la concursul de admitere în instituţii de învăţământ superior ale M.A.I, M.Ap.N şi S.R.I şi unităţi de învăţământ postliceal ale M.A.I şi M.Ap.N ,forma de învăţământ cu frecvenţă, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii legale şi criterii specifice de recrutare:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, iar candidaţii la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
l) îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
m) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar (candidaţii pentru locurile M.A.I la instituţii de învăţământ superior ale M.Ap.N şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti);
n) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 8,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
o) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
p) să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile; candidaţii pentru instituţiile de formare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie de frontieră pentru specializarea marină trebuie să aibă înălţimea de minimum 1,60 m.

Suplimentar condiţiilor şi criteriilor prevăzute la alin. (1), persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a)au cetăţenie română şi domiciliul stabil în România (atât candidaţii cât şi soţii/soţiile acestora, în cazul celor căsătoriţi);
b)au vârsta de până la 23 ani împliniţi în cursul anului 2016;

c)sunt absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau cu adeverinţă care dovedeşte susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016;
au avut pe durata studiilor liceale mediile anuale la purtare minimum 8,00 şi media minimă la examenul de bacalaureat 7,00;
d)cunosc foarte bine şi au capacitatea de a se exprima clar şi corect în limba română;
e)nu au repetat, în timpul liceului, unul sau mai mulţi ani de studiu, din motive imputabile;
f)sunt „apţi medical” conform baremelor stabilite de S.R.I;
g)sunt apţi psihologic;
h)au o conduită civică şi morală corespunzătoare;
i)nu au fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi nu au executat o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni din culpă; nu sunt în curs de cercetare sau judecată;
j)în situaţia în care fac parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, să declare în scris că după admitere renunţă la calitatea de membru al acestora;
candidaţii care participă ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizaţii sau societăţi comerciale să declare sub semnătură că odată cu admiterea vor renunţa la aceste calităţi;
k) sunt dispuşi ca, după finalizarea ciclului de formare profesională în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, să desfăşoare activităţi, în calitate de ofiţeri de informaţii, în orice zonă a teritoriului naţional, potrivit intereselor şi nevoilor instituţiei, în conformitate cu angajamentul semnat cu unitatea care întocmeşte dosarul de candidat;
l) acceptă, în situaţia în care vor fi declaraţi „Admis”, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prevăzute de legislaţia în vigoare;
m)acceptă efectuarea de verificări asupra activităţii şi comportamentului lor, precum şi verificările de securitate, prevăzute în H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea

eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat;
n) în situaţia în care candidaţii au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 142 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor achita contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat. Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea. Cu ocazia înmatriculării în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, candidaţii vor prezenta dovada că au efectuat integral sau efectuează în rate plata serviciilor de şcolarizare.

De la condiţiile de înscriere stabilite pentru persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” nu se acordă derogări.

Nu se pot înscrie la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”:

a) tinerii care fac parte din organizaţii aflate în afara legii, precum şi cei care nu dovedesc respect şi devotament faţă de valorile democraţiei, faţă de statul de drept şi instituţiile sale;
b)adepţii unor culte sau organizaţii religioase ale căror precepte contravin normelor de păstrare a ordinii publice, încalcă bunele moravuri sau nu sunt compatibili cu exercitarea profesiei de militar;
c)cei cunoscuţi ca având trăsături negative de caracter, incompatibile cu profilul moral al unui ofiţer de informaţii.

Cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii accesând https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2016/anunt-admitere-2016 .

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media