ortooxacell kiss2022.gif Flax

Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, premiul III la Concursul Național de Chimie Aplicată ”Cum se face?”

untitledSâmbătă, 29 octombrie 2016, Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște a reprezentat Școala de Chimie din Dâmbovița prin 2 echipaje, care s-au prezentat la Concursul de chimie aplicată, etapa națională ”Cum se face?”, organizat de Universitatea Politehnică București și Societatea de Chimie din România. Lucrările prezentate au fost:

– ”Cafeina din ceai”, elevi Andrei Bianca și Diaconu Inda (clasa a XI-a G)

– ”Bioplasticul din petrol sau cartofi”, elevi Bîngă Alexandra (clasa a XII-a G) și Moise Mircea (clasa a XII-a A).

Echipajul care a prezentat și practic obținerea bioplasticului din cartofi a fost premiat, obținând premiul III și cadouri din partea sponsorului concursului.

Concursul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, în care elevii au vizitat laboratoarele din Universitatea Politehnică București, Centrul național de Micro și Nano materiale și au interacționat cu studenții și profesorii din cadrul Facultății de Chimie din cadrul UPB.

Felicitări elevilor merituoși și le dorim mult succes mai departe.

Georgiana Leontescu

ienachita ienachita2

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media