Evaluarea Naţională 2015 a adus medii mai bune pentru absolvenţii de gimnaziu, în contextul unei rate de promovare de circa 80% la nivel naţional, cu 10% mai mult decât anul trecut. Însă rezultatele îmbunătăţite se traduc şi printr-o concurenţă mai mare la admiterea la liceu 2015.
Ministerul Educaţiei realizează în fiecare an un top al celor mai bune licee din ţară, după admiterea din anul respectiv, iar în anul 2014 două licee târgoviștene, Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu și C.N.Constantin Carabella au intrat în acest top.
C.N.I.Văcărescu se află pe locul 77 în top, cu prima medie cu care s-a intrat la liceu anul trecut 10, iar ultima medie 8,54, iar C.N.C.Carabella, pe lcul 96, cu prima medie 9,80, iar ultima medie 8,06.
Pe primele două locuri din top se află două licee din Bucureşti. Este vorba de Colegiul Naţional „Sf. Sava“ şi Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“.