Atelier: „Persoane şi locuri de poveste. Tehnici de interviu şi reporting”

Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa  a organizat o a doua întâlnire în cadrul „Atelierului de presă”, cu tema „Persoane şi locuri de poveste. Tehnici de interviu şi reporting”.

Activitatea face parte din programul de de volunariat: “VOLUNTAR ACTIV, TÂNĂR CREATIV” derulat de bibliotecă în perioada ianuarie  – iunie 2015.

La rândul lui, acest program face parte din proiectul „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015 de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat (Cluj-Napoca) în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014.

??????????????????????????????? ??????????????????????????????? ???????????????????????????????

Atelierul a fost susţinut de Alexandra Damian, partenerul bibliotecii în program, şi alături de voluntarii proiectului şi ai bibliotecii, au participat elevii Liceului Teoretic „Petru Cercel” Târgovişte, coordonaţi de bibliotecar Stroescu Gabriela şi profesor Lică Veronica.

În cadrul atelierului participanţii au realizat articole după imagini date şi interviuri –portret (de personalitate).

Cel mai creativ participant a fost premiat cu cărţi din partea bibliotecii.

Atelierul s-a finalizat cu o expoziţie ce cuprinde lucrările tuturor participanţilor şi care poate fi admirată la etajul I al bibliotecii.

 Coordonatorii programului “Voluntar activ, tânăr creativ” sunt bibliotecarii Chebac Claudia şi Rusu Raluca.

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro