Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3662
6-12-2021

VÂRFURI: Cele mai grave alunecări de teren din ultimii 40 de ani. E nevoie de sprijin guvernamental

Comuna Vârfuri se confruntă cu cele mai grave alunecări de teren din ultimii 40 de ani. S-au activat mai multe alunecări care au afectat drumuri locale și riscă să lase izolate satele Merișoru și Cârlănești.

„Am trimis un raport operativ către ISU. Urmează să se constituie o  comisie de evaluare. Costurile sunt foarte mari. Estimam că avem nevoie de peste 1 milion de euro pentru rezolvarea problemelor, în condițiile în care bugetul comunei noastre este de aproximativ 200.000” a precizat primarul comunei, Răzvan Bănaru. În aceste condiții comuna nu se poate descurca fără sprijin guvernamental pentru calamități.

În anii 80, Comuna s-a confruntat în zona Cârlănești cu o alunecare majoră de teren, problema fiind rezolvată la vremea respectivă. Se pare că s-ar fi activat aceeași falie care duce la vale teren împădurit.

Primăria urma să se asocieze cu Consiliul Județean Dâmbovița pentru asfaltarea drumului de la Cârlănești, dar alunecarea de teren schimbă total indicatorii tehnico economici așa că proiectul aprobat nu poate fi pus în practică.

Pe drumul asfaltat la Merișu se lucrează printr-un program național. Lucrarea nu este finalizată fiind moștenită de actualul edil, Răzvan Bănăru, de la fosta administrație. “Important este sa refacem imediat suprafața carosabilă și în același timp o să convoc personalul tehnic autorizat pentru această lucrare pentru explicații!” a declarat Răzvan Bănaru, primarul comunei Vârfuri.

Fără apărări de mal și rigole, pământul a luat-o la vale cu drum cu tot în satul Merișu.  La acest moment traficul este restricționat. “Din cauza ploilor din ultima perioada, s-a format o alunecare de teren în această zona, alunecare care a distrus infrastructura rutieră și a afectat și un stâlp de electricitate. Deja am început să aducem material pentru a reda circulației tronsonul respectiv, deoarece am constatat că alunecarea încă nu a ajuns la cotele maxime. Am discutat cu Electrica despre situația stâlpului afectat. Problema este că drumul este afectat și pe partea de la David, apa a săpat pe sub asfalt, de aceea va rog să circulați cu prudentă și cât mai aproape de partea malului împădurit.” a precizat viceprimarul localității, Viorel Dragosecu.

Autoritățile locale se uită cu teamă la prognoza meteo. Se anunță ploi și săptămâna viitoare, ceea ce ar putea agrava și mai mult situația.

…………

Crina Zamfirescu, redactor șef

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media