kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Țuțuianu, în corzi! Orban: „Dacă nu ne acceptă amendamentele la buget, îi picăm tot!”

foto: Adrian Țuțuianu, președintele CJD, plecând nervos de la ședință, după ce le-a reproșat liderilor ACL situația creată

PSD a pierdut majoritate în CJD, iar președintele Adrian Țuțuianu este la mâna ACL, postura care nu-i este deloc comodă. Astăzi, ședința de consiliul care avea pe ordinea de zi rectificarea bugetară a instituției și echilibrarea bugetelor locale nu a avut loc, consilierii ACL respingând la vot ordinea de zi. În sală au fost prezenți și liderii ACL Dâmbovița: Ludovic Orban și Iulian Vladu. Tot astăzi, PSD a mai pierdut un consilier pe Teodor Vasiliu care a demisionat din for. Alții doi social democrați s-au declarat independenți, ca urmare a ordonanței care permite migrația politică.

Evident enervat de situație, Țuțuianu i-a convocat, printre dinți, pe colegii consilieri într-o ședință de îndată tot astăzi, 14 octombrie de la ora 21:00. conform liderilor ACL, consilierii alianței vor fi prezenți, dar negocierea este „la sânge”, pe buget:  „Noi ne prezentăm, cum să nu. Votam ordinea de zi, numai că dacă nu ne acceptă amendamentele la buget, îi picăm tot. Amendamentele sunt și la rectificarea bugetului propriu și la repartiția sumelor din TVA. Țuțuianu a trecut numai finanțarea asocierilor cu consiliile locale conduse de PSD. Primăriile noastre care sunt în asociere cu CJD și-au plătit partea lor și, deși și-au plătit, Țuțuianu nu vrea să aloce nici un leu. ” a precizat Ludovic Orban, președintele PNL Dâmbovița, pentru Gazeta Dâmboviței. Cel mai probabil urmează negocieri din care ACL ar putea ieși învingător, având în vedere că președintele CJD nu are nevoie de scandal în această perioadă. Mai mult, hotărârile privind rectificările bugetare pot fi luate doar până la finele acestei luni.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media