Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de vineri, nr. 3659
3-12-2021

Toate unitățile școlare din municipiul Târgoviște au obținut autorizație de securitate la incendiu

Autorizațiile de securitate la incendiu au fost realizate în cadrul unor investiții mai ample de reabilitare a unităților de învățământ din municipiul Târgoviște, în special pe fonduri europene, dar și în cadrul unor proiecte separate având ca obiect tocmai obținerea autorizațiilor.

Municipiul Târgoviște a obținut autorizație de securitate la incendiu pentru toate unitățile de învățământ de pe raza orașului, pentru care se impune acest lucru. În ultimii 3 ani, au fost obținute nu mai puțin de 20 de autorizații pentru securitate la incendiu la unitățile de învățământ din oraș, valoarea investițiilor cu acest scop depășind 10.000.000 lei.

Au fost montate: detectoare de fum, detectoare de căldură, centrale de incendiu, uși rezistente la foc, pereți rezistenți la foc, sisteme de automatizare la ferestre, butoane de panică, sirene interioare, sirene exterioare, hidranți și amenajate scări de evacuare și gospodării de apă.

Cu privire la utilitatea acestor echipamente, reamintim incidentul din primăvara acestui an, când în cursul nopții, la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, a izbucnit un incendiu, în secretariatul unității de învățământ. Datorită faptului că școala avea funcționale toate sistemele aferente securității la incendiu, alarma anti-incendiu s-a declanșat, a fost primită alerta la dispeceratul Poliției Locale, fiind anunțat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență ” Basarab I”.Pompierii au ajuns în câteva minute, incendiul fiind lichidat rapid, iar pagubele materiale sunt nesemnificative.

Pentru a ne face o idee cât mai clară cu privire la situația unităților de învățământ din România pe acest aspect precizăm, cu titlu de exemplu, că la București sunt 669 de clădiri în cadrul unităților de învățământ preuniversitar care funcționează fără autorizație pentru securitate la incendiu, la Cluj-Napoca 61, la Brașov 45, la Satu-Mare 35, la Iași 26, la Timișoara 23, la Alba-Iulia 17, la Suceava 15, la Sibiu 14, la Oradea 10, în total, la nivel național, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, figurând un număr de 1.183 imobile, în cadrul infrastructurii educaționale preuniversitare, care funcționează fără autorizație pentru securitate la incendiu!” a explicat astăzi, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media