ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIȘTE: Parcul Mitropoliei a fost redeschis publicului. Cum arată

Parcul Mitropoliei, principala zonă verde din centrul municipiului Târgoviște, a fost redeschis publicului. Parcul a fost reabilitat din fonduri de la bugetul local, pentru a completa reabilitarea zonei centrale care a început cu Piața Mihai Viteazul, ulterior Piața Tricolorului și Piața Revoluției, parcul fiind situate între acestea.

“O investiție prin care au fost schimbat pavimentul, băncile, locul de joacă, s-a refăcut iluminatul public pentru a avea un parc nous și modern. s-a amenajat și un n teren închis de mini fotbal pentru copii.”a spus primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Mai sunt de finalizat lucrări la o parte a ruinelor: “Singurele lucrări pe care le avem de finalizat vizează o parte a ruinelor, deja paraclisul este finalizat, pentru că există un singur producător de cărămidă de restaurare în România și nu am reușit să obținem materialul mai devreme. Deschiderea parcului s-a putut face pentru că zona la care se lucrează este o zonă izolată. Mă bucur că reușim să redăm centrului municipiului Târgoviște strălucirea de altădată în contextul în care în ultimii ani au fost investiții serioase în această zonă”, a mai spus edilul.

Acesta și-a exprimat speranța că târgoviștenii vor aprecia investiția și că nu vor fi distrugeri, în așa fel încât parcul să arate la fel de frumos și peste câțiva ani, în condițiile în care efortul bugetar nu poate fi repetat an de an.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media