TÂRGOVIȘTE: Oficilitățile au dat năvală pe șantierul de la fosta Unitate Militară de la Gară

  • Este vorba de un teren viran, de peste 26 ha, lipsit de orice formă de infrastructură. Primele două investiţii care au intrat în lucru vizează drumul de legătură pe 4 benzi şi reţeaua de apă şi canalizare, urmând ca celelalte obiective să curgă în cascadă în perioada următoare. 

 

Preşedintele CJD, Daniel Comănescu şi primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan,  alături de care s-au mai aflat senatorul Adrian Ţuţuianu, deputatul Corneliu  Ştefan, staf-ul tehnic din cadrul  celor două unităţi administrativ teritoriale, dar şi reprezentanţi ai firmelor de construcţii s-au aflat, vineri, 6 iunie, pe şantierul de la UM Gară, unde urmează să se realizeze mai multe obiective  de investiţii  importante pentru judeţul Dâmboviţa.


Atât preşedintele CJD, cât şi primarul Târgoviştei au detaliat fiecare lucrările pe care cele două administraţii publice, locale şi judeţene, urmează să le deruleze în zonă. Adrian Ţuţuianu  a avansat şi termenele de finalizare a investiţiilor. Rămâne de văzut dacă şi constructorii se vor ţine de ele ştiut fiind faptul că, pe plaiurile mioritice, seriozitatea în construcţii este ceva mai rar întîlnit.  “Acum se lucrează la drumul de legătură și la canalizare. Este vorba de drumul de legătură DJ 720- Gara Târgoviște Sud- Centura Municipiului Târgoviște, banii sunt de la bugetul local, 35.700 lei, și de la bugetul stat 220.265,79 lei. Termenul de execuție al lucrării este de 8 luni, beneficiar este Consiliul Județean Dâmbovița. Data începerii lucrărilor a fost în mai 2018, proiectant este SC Expert Proiect 2002, constructor este Asociere Grup Concif și SC Ratelen Construct SRL. Un alt proiect este realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în zona drumului de legătură DJ 720 Gara Târgoviște Sud- Centura Municipiului Târgoviște. Consiliul Județean Dâmbovița este beneficiar, proiectant este SC Expert Proiect 2002 SRL, executant este SC Pragosa România SRL. Sursa de finanțare este bugetul de stat, pe Ordonanța 28 din 2013 și Programul Național de Dezvoltare Locală și bugetul local. Valoarea alocată de la buget este de 2.655.601 lei, valoarea contractului de lucrări este de 2.582.698 lei, valoarea totală decontată de bugetul de stat este de 70.320 lei. Ordinul de începere este 24 aprilie 2018, durata de realizare este de 6 luni. La momentul acesta stadiul lucrărilor este peste 50%”, a declarat la faţa locului, preşedintele CJD, Daniel Comănescu.

Primarul Târgoviştei, Cristian Stan a ţinut să sublinieze că investiţiile de la UM Gară marchează cea mai importantă etapă de dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște, de după Revoluție, „În calitate de primar al municipiului Târgoviște vreau să spun că este un moment important… Prezența noastră, aici, pe teren, marchează cea mai importantă etapă de dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște, de după Revoluție, lucrul acesta îl pot spune fără niciun fel de echivoc… Practic, investițiile care sunt la UM Gară, și vorbim despre  un complex de investiții. Administrația locală târgovișteană va dezvolta aici, și ea, investiții importante. Este vorba de blocurile ANL, în momentul de față suntem la faza de studiu de fezabilitate pentru utilități și de asemenea parcul de peste 16.000 de metri pătrați, care are o valoare de 1,5 milioane de euro și care va fi finanțat pe Axa 4. Este un proiect care ne-a fost transmis de Consiliul Județean. În momentul de față actualizăm documentația și, așa cum am spus, va fi finanțat pe Axa 4, va fi depus la finanțare în următoarele luni. Este o zonă a municipiului Târgoviște care se va dezvolta extraordinar de mult. Dintr-o zonă închisă, dintr-o zonă aparținând unității militare care era, normal, închisă publicului, se va transforma într-o zonă de maxim interes pentru municipiul Târgoviște

În toamna-iarna 2019, Târgoviştea va avea mall

Mall-ul va fi gata anul viitor în noiembrie- decembrie. La stadion vom primi primii bani, pentru partea de proiect tehnic, pentru că noi avem un Studiu de Fezabilitate, la rectificarea bugetară de luna aceasta.  Am fost la Ministerul Finanțelor și am rezolvat această chestiune. Aici va fi parcul finanțat pe Axa 4, locuințe ANL și un muzeu al tradițiilor militare, căutăm soluția de finanțare a clădirii și cu Muzeul Central Militar, unde vom aduce tehnică de luptă încă de anul acesta și o să facem ce trebuie pentru a-l pune în valoare, ca să-l vadă toată lumea care trece prin Târgoviște. Cu terenul de la Ministerul Apărării, de pe I.E. Florescu, o să se reîntregească zona și practic o să fie 37 de hectare de teren și va fi cea mai mare dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște după 1990.  Construcția sediului RAR va dura maxim un an și jumătate, mall-ul un an și jumătate de aici încolo, stadionul în jur de 3 ani, construcțiile prin ANL vor dura 3-4 ani, partea de muzeu va dura 3-4 ani. Deci peste 5 ani vom discuta exact cât s-a făcut din proiect… Iar ca să facem tot ce avem aici, cu hoteluri, cu tot ce avem în proiect, ne mai trebuie încă 5 ani. Deci zona aceasta va fi peste 10 ani ceea ce trebuie să fie…  Drumul cu ieșire în Aleea Trandafirilor și la Gară se va face în următoarele 8 luni”, a declarat senatorul Adrian Ţuţuianu.


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Trafic