ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgovişte: Copiii şi bătrânii, principalii beneficiari ai Cantinei de Ajutor Social

159 de porţii de hrană caldă şi 99 de pachete cu hrană rece se pregătesc în momentul de faţă la Cantina de Ajutor Social din municipiul Târgovişte, pentru persoanele defavorizate! O creştere semnificativă a porţiilor de mâncare s-a înregistrat în timpul stării de urgenţă, când numărul solicitărilor a crescut foarte mult ajungându-se la un moment dat la 450 de porţii de hrană caldă şi la 700 de pachete cu hrană rece. Odată cu ridicarea stării de urgenţă lucrurile au revenit la normal, la fel ca şi obligativitatea efectuării orelor de muncă în folosul comunităţii, cerinţă care i-a determinat pe mulţi beneficiari să renunţe la mâncarea de la Cantina de Ajutor Social.

„La Cantina de Ajutor Social  avem momentan 159 de porţii hrană caldă şi 99 de hrană rece, respectiv pachetele săptămânale. Suntem la fel ca anul trecut. Am avut o creştere semnificativă, ajunsesem la 450 porţii hrană caldă, iar la hrană rece, în decursul izolării şi pe starea de urgenţă, am avut timp de şapte zile, undeva la 700 de pachete, dar acum am revenit la normal, suntem la acelaşi număr pentru că a intervenit ieşirea din starea de urgenţă şi atunci a trebuit să aplicăm legislaţia în vigoare, inclusiv acele ore de efectuat în folosul comunităţii şi atunci mulţi au renunţat. Deci am avut şi 450 de porţii la un moment dat, am modificat şi hotărârea de Consiliul Local, pentru că am zis că dacă oamenii au nevoie trebuie să-i ajutăm, să nu lăsăm pe nimeni să moară de foame.

Beneficiarii sunt familiile care la un moment dat au fost în izolare, veniţi ori din afară sau chiar şi de aici, dar care s-au autoizolat. În momentul de faţă legislaţia prevede ca numai celor care sunt în izolare şi sunt înregistraţi la DSP să le oferim hrană, dar din familia care solicită noi acordăm hrană copiilor, marea majoritate sunt copii, 80% din ei sunt copii. La pachetele de hrană rece avem bătrâni, persoane care sunt bolnave şi au nevoie de regim. De regulă persoanele sunt din zonele defavorizate, dar în general noi sprijinim copiii, pentru că în toamnă le solicităm şi adeverinţe de la şcoală, să facă dovada că merg la şcoală”, a precizat directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgovişte, Marcela Iordache.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media