ortooxacell kiss2022.gif Flax

Șotânga, prima localitate din județ monitorizată video

Administrația locală din Șotânga a inaugurat ieri, cu ocazie Zilei localității, dispeceratul de monitorizare video al comunei. Este vorba de primul astfel de sistem funcțional într-o localitate a județului, care beneficiază de atestat conform prevederilor legale în vigoare: operatori de date cu caracter personal, încăperi securizate, cartele de acces, totul pentru protejarea vieții private.

Sistemul este găzduit într-un corp nou al primăriei Șotânga, special destinat acestei activități. În comună au fost montat 50 de camere de supraveghere, în 20 puncte considerate de risc. Cele mai multe au rolul de a descuraja mica activitate infracțională Au acces la sistemul de monitorizare și lucrătorii postului de poliție Șotânga.

[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”Np43Y4J8m3Q”]

Sistemul, dar și clădirea au fost inaugurate ieri de edilul Constantin Stroe în prezența președintelui CJD Adrian Țuțuianu și a altor colegi din Partidul Social Democrat. De asemenea a mai fost inaugurate amenajările făcute la intrarea în incinta primăriei și au fost vizitate de invitați câteva obiective de infrastructură finalizate în acest an: drumuri asfaltate în colaborare cu CJD și Parcul localității.

ziua comunei sotanga (2) ziua comunei sotanga (3)

ziua comunei sotanga (1)ziua comunei sotanga (4)

ziua comunei sotanga 6

Distribuie:

4 comentarii la „Șotânga, prima localitate din județ monitorizată video”

  1. bai vasile ai dreptate.dar ce vina are primarul?stalpii de curent sunt ai lu’enel.dar daca unul face o treaba buna nu ne convine.da bebe ai dreptate.un primar care tace si le face.nu ca atii.iau ziaristii la stana sa manance sa bea,se duc pe la posturile locale de televiziune,se dau mari iar pentru comunitate nimic.

  2. Sincere felicitari domnule primar ! Se vede ca omul sfinteste locul , iar dvs. ati dat dovada ca sunteti unul dintre cei mai buni primari.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media