Pucioasa: A fost finalizată noua aducţiune de apă potabilă

Veşti bune de la Pucioasa! Astăzi a avut loc recepţia lucrărilor  la aducţiunea de apă potabilă din oraşul Pucioasa, investiţie care vizează şi comunele limitrofe.   Odată cu finalizarea acestei lucrări, care a fost finanţată de Primăria Pucioasa în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, se rezolvă în sfârşit problema apei de la Pucioasa, dar şi din localităţile învecinate. Alături de autorităţile locale, la eveniment a participat şi preşedintele PSD Dâmboviţa, deputatul Corneliu Ştefan. După vizita în teren, primarul oraşului, Constantin Ana şi preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan au susţinut o conferinţă de presă online.

„Este un moment de maximă bucurie… Vorbim de  trei ani de o soluție pentru apa potabilă la Pucioasa și astăzi ne apropiem de final. Astăzi a avut loc recepția terminării lucrărilor, urmează predarea instalației către Compania de Apă și finalizarea demersurilor pentru obținerea autorizației de la Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița. Au verificat deja instalația, au fost pe traseul surselor de apă care intră în această conductă care ajunge la Pucioasa, deci, din punctul nostru de vedere nu va mai dura mult până când în sfârșit vom avea apa pe care am promis-o la robinet… Noi ne-am setat ca și obiectiv de finalizare a tot ceea ce înseamnă această rețea data de 1 iunie, pentru că am zis să avem timp și să facem o acțiune de promovarea a acestui lucru pentru că la Pucioasa locuitorii încă au o fobie pe ceea ce înseamnă apa de la robinet, robinetul există doar pentru duș, nimeni nu mai vrea să bea apă de la robinet și va fi un pic dificil să-i convingem să se adapteze și să folosească din nou apa de la robinete pentru consum.

Proiectul a fost început în 2016. Ne-am oprit din cauza faptului că nu am avut susținerea proprietarilor terenurilor pe unde a trecut conducta, apoi am realizat că este prea importantă investiția ca să o lăsăm la voia întâmplării și am luat o decizie unitară, și anume exproprierea de utilitate publică, pentru că această conductă de 3,1 kilometri trece prin 52 de proprietăți private, pe lângă domeniul public și proprietatea Apelor Române. Am făcut foarte multe buletine de analiză, le-am repetat și tot repetat în așa fel încât să fim conștienți că nu facem o investiție în zadar. Ideea este că în momentul de față e incredibilă diferența, sunt markeri și de o mie de ori mai mici în această sursă decât în apa din baraj, iar clorul pe care va trebui să-l introducă CATD în procesul de tratare va fi la limita minimă permisă de lege. Este unul dintre proiectele principale ale orașului Pucioasa. Din acest moment nu doar cetățenii orașului Pucioasa vor fi fericiți, ci și locuitorii celorlalte comune care vor beneficia de apă de la noi, pentru că Vulcana Băi, Vulcana Pandele, Brănești, Glodeni și, cât de curând, Bezdead vor avea apă din sursa noastră nouă. În sfârșit, putem spune că, apa, sursa vieții este o problemă rezolvată pentru Pucioasa și celelalte comune limitrofe”, a declarat primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana.

 

„Moment istoric pentru orașul Pucioasa”

 

La rândul său, deputatul Corneliu Ştefan a salutat „momentul istoric” de la Pucioasa, moment pe care locuitorii oraşului, şi nu numai, l-au aşteptat de foarte mult timp, iar aşteptarea  a fost cu folos.

„Asistăm la un moment istoric pentru orașul Pucioasa și localitățile din jurul acestui oraș. Este un moment pe care toți locuitorii din zona de nord a județului îl așteaptă de foarte multă vreme. Vreau să vă aduc aminte că în anul 2016 promiteam în orașul Pucioasa și în comunele Vulcana Pandele, Vulcana Băi, Brănești, Doicești și, mai nou, comuna Bezdead, apă curată, potabilă. Astăzi asistăm la recepția acestei lucrări, o lucrare începută în anul 2016, o lucrare care a început atunci când eram vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, atunci când împreună cu colegii din PSD și cu primarul din Pucioasa am demarat această lucrare, iar astăzi locuitorii din acest oraș și din localitățile limitrofe se bucură de o investiție care a fost finanțată de Primăria Pucioasa în asociere cu CJD. În 2016 a fost primul obiectiv pe care l-am promis în această zonă, iar astăzi ne-am ținut de cuvânt și am dus la bun sfârșit acest obiectiv privind rețeaua de apă potabilizată. Mulțumesc domnului primar Constantin Ana că a dus la bun sfârșit încă un obiectiv pe care și l-a asumat în fața locuitorilor orașului Pucioasa, mulțumesc Consiliului Județean Dâmbovița pentru sprijinul financiar și, nu în ultimul rând, mulțumesc locuitorilor orașului Pucioasa, locuitorilor comunelor limitrofe, pentru răbdarea pe care au avut-o în toată această perioadă”, a precizat deputatul Corneliu Ştefan, preşedintele PSD Dâmboviţa.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro