Primar Pucioasa: „Spitalul a rămas fără stocuri de materiale, iar în judeţ nu mai sunt teste”

Distribuie:

La Spitalul Suport Covid Pucioasa s-au terminat stocurile de materiale de protecţie, iar teste pentru depistarea infecţiei Covid 19 se pare că nu mai sunt în tot judeţul! Acesta este semnalul de alarmă pe care l-a tras astăzi primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana în cadrul conferinţei de presă de la PSD Dâmboviţa, unde edilul şi-a spus toate păsurile legate de unitatea medicală care de câteva luni de zile se ocupă numai de pacienţii Covid, în detrimentul celorlalte categorii de bolnavi care au avut numai de suferit în această perioadă. De asemenea, edilul de la Pucioasa a lansat un atac deosebit de  virulent la adresa Ministerului Sănătăţii, pe care îl consideră cel mai „mincinos minister”, pentru că a lăsat problemele şi în mod automat cheltuielile Spitalelor Suport Covid în sarcina unităţilor administreativ teritoriale. Mai spune Constantin Ana că este momentul ca Spitalul Orăşenesc Pucioasa să-şi reintre în drepturi şi să redevină un spital funcţional care să trăiască din sumele pe care le încasează de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru cazurile tratate. Nu de alta, dar, precizează edilul, s-a renunţat la prea multe proiecte locale, la prea multe investiţii de interes local pentru a se susţine acest spital.

„Marele nostru of este că Spitalul de la Pucioasa a fost nominalizat ca spital suport Covid fără ca noi să fim consultaţi, fără ca noi să fim părtaşi la această decizie importantă şi fără ca noi să fim sprijiniţi, ceea ce este cel mai grav. În momentul în care Spitalul Orăşenesc Pucioasa a devenit Spital Covid a plouat cu promisiuni din partea celui mai mincinos minister pe care l-am cunoscut, Ministerul Sănătăţii. În afară de circa 600 de combinezoane venite către Spitalul Orăşenesc Puciuoasa, Ministerul Sănătăţii nu ne-a sprijinit cu absolut nimic, nici măcar cu necesarul de cadre medicale de care aveam nevoie. În tot acest timp, prin spital au trecut sute de persoane infestate cu Covid. Aşa cum ştiţi, procedura, până acum o săptămână, zece zile, era simplă, erai depistat, ajungeai la Infecţioase, dacă nu prezentai probleme foarte mari ajungeai la Spitalul Suport Covid, unde după 14 zile se făceau câte două teste, din două în două zile, până când se constata negativizarea pacientului şi abia atunci era externat.

Un lucru destul de greu de controlat, în condiţiile în care au fost persoane care au stat şi 50 de zile în spital, persoane care au clacat psihic datorită acestui fapt. Lucrurile s-au schimbat parţial în bine, dar de ce spun parţial, pentru că ne duc, cred eu, în extrema cealaltă. Astăzi avem în spital 62 de persoane internate, iar după noile regementări venite în urma deciziei Curţii Constituţionale aceştia pot solicita externarea, la cerere, fără să mai aştepte măcar singurul test care este prevăzut astăzi în procedura standard… Aşa cum ştiţi nimeni nu ne garantează că după 14 zile respectivul pacient s-a negativizat şi am avut atâtea exemple în spital. Aşa cu ştiţi nimeni nu ne poate garanta că astăzi pacienţii care se externează, la cerere, sunt suficient de serioşi şi responsabili încât să stea acasă în restul de zile până la 14, până când se consideră că virusul nu mai e atât de periculos…

Noi trebuie să facem un demes pe care oamenii ni-l solicită din prima zi de când spitalul a fost declarat Spital Covid, să facem un demers către Ministerul Sănătăţii să ieşim din acest sistem. Probabil că, în câteva zile, în stilul în care oamenii vor face cerere pentru externarea lor, spitalul va rămâne liber, va fi aproape gol… Şi atunci îmi permit să cred că putem pune la dispoziţia pacienţilor, care vor mai rămâne, o secţie exterioară în aşa fel încât să redăm corpul central pacienţilor. Avem 70.000 de oameni care, de patru luni, suferă, avem oameni cu boli cronice care nu pot să beneficieze de un tratament corect datorită faptului că spitalul a fost blocat total. Conducerea spitalului a făcut nişte demersuri foarte  importante şi am reuşit  să redeschidem doar în Ambulatoriu, Compartimentul de Pediatrie, adică oferim serviciile medicale respective doar în Ambulatoriu, deocamdată. La fel şi Psihiatrie şi alte câteva specializări, dar consider că a venit momentul să tratăm mai serios, mai aplicat această problemă şi Spitalul Orăşenesc să redevină la ceea ce a fost şi să deservească tot nordul judeţului.

Un argument este că în acest moment stocurile de materiale de protecţie s-au terminat, nu mai sunt teste în tot judeţul. Am ajuns, aşa, să ne jucăm de-a actul medical în condiţiile în care Primăria Pucioasa, care a fost singura instituţie ce a susţinut acest spital în această perioadă, având parţial şi suportul CJD, nu mai este dispusă să cheltuiască niciun ban, nici nu mai avem de unde. Avem probleme atât cu încasarea taxelor şi impozitelor locale, cât şi cu sumele pe care le-am cheltuit şi nu le-am recuperat cu acest spital. Transmit factorilor decidenţi de la judeţului că nu suntem dispuşi să mai facem niciun sacrificiu. Am renunţat la prea multe proiecte locale, la prea multe investiţii de interes local pentru a susţine acest spital. Este momentul să redevină un spital funcţional, să trăiască din sumele pe care le încasează de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru cazurile tratate şi cred că asta trebuie să se întâmple în toată ţara”, a declarat primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana.

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro