Preşedintele CJD: ,,Drumul de la UM Gară, asfaltat în totalitate”. Urmează cele două  sensuri giratorii

Distribuie:

Drumul de la UM Gară a fost finalizat, inclusiv bretelele care duc spre Cartierul CFR! Preşedintele CJD, Alexandru Oprea a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe acest drum s-a turnat doar primul strat de asfalt, urmând ca stratul de uzură să se pună după finalizarea lucrărilor de suprastructură de la mall. Pentru ca circulaţia din zonă să se poată desfăşura în condiţii optime mai sunt de realizat două sensuri giratorii, unul la Gară şi altul în zona podului de la Oţelărie.

 „Drumul de la UM Gară este asfaltat aproape în totalitate, dar mai este de executat Giratoriul de  Gară. Suntem în faza în care trebuie să recepţionăm proiectarea, chiar alaltăieri am vorbit cu reprezentantul constructorului vizavi de execuţia Giratoriului care să iasă în şoseaua de centură, de lângă podul de la Oţelărie. O să ne apucăm şi de aceste două Giratorii, dar drumul are, în totalitate, primul strat de asfalt  pus, chiar şi pe ce înseamnă bretelele spre Cartierul CFR. Am avut o discuţie cu constructorul şi urmează să stabilim dacă este indicat să punem şi stratul de uzură. Eu cred că ar trebui să aşteptăm să se termine măcar lucrările de suprastructură la ce înseamnă mall-ul, pentru că ne place sau nu ne place… se mai circulă pe el şi se aduce noroi şi dacă punem şi stratul de uzură o să arate ca un drum de şantier. Am fost felicitaţi de reprezentanţii firmei care construieşte mall-ul pentru că şi dumnealor au depăşit cu bine, la data de 1 noiembrie, vizita în teren pe care au făcut-o reprezentanţii retailerilor care îşi vor desfăşura activitatea în cadru mall-ului”, a declarat preşedintele CJD, Alexandru Oprea.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro