Vești bune pentru dâmbovițeni și nu numai. Începând de mâine, 07,07,2026, Bazinul Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște își redeschide porțile pentru public, alături de saune și sălile de forță.
În același timp, autoritățile locale anunță demararea unui proiect de amploare pentru modernizarea și eficientizarea energetică a complexului. În această săptămână urmează să fie emisă autorizația de construire pentru investiția finanțată prin Ministerul Dezvoltării, din fonduri elvețiene nerambursabile, valoarea proiectului depășind 34 de milioane de lei. Este primul proiect de acest tip implementat la Târgoviște prin această sursă de finanțare.
Lucrările vizează transformarea completă a sistemului energetic al bazinului, prin eliminarea centralelor termice pe gaz și utilizarea exclusivă a pompelor de căldură aer-apă pentru încălzirea și răcirea spațiilor. Totodată, clădirea va beneficia de termoizolare, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu una performantă din punct de vedere energetic, modernizarea sistemului de iluminat cu corpuri LED și implementarea unui sistem inteligent de management al clădirii.
Investiția include și amenajarea unei parcări moderne, parțial acoperită cu o instalație de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 198 kW. Pe lângă producerea energiei electrice, aceasta va asigura umbrirea a 99 de locuri de parcare.
Planurile de dezvoltare pentru zona Aquapark merg și mai departe. Printre investițiile anunțate se numără construirea unui bazin exterior cu valuri, montarea unor tobogane noi, extinderea parcării și realizarea unui Aquapark interior modern, care va fi edificat în zona de spectacole și va fi conectat direct cu Bazinul Olimpic.




Facebook
WhatsApp
TikTok




































