ortooxacell kiss2022.gif Flax

Fără sprijin guvernamental, DJ714 ar putea fi închis la iarnă. Este nevoie de 20 de milioane de lei

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că evaluarea pagubelor produse de viituri în zona montană se ridică la 20 de milioane de lei. Drumul județean 714 este afectat în mai multe zone. Se intervine prin societatea de lucrări a Consiliului Județean Dâmbovița, SCLPD, dar instituția nu poate aloca suficiente fonduri pentru reparații. Principala îngrijorare este legată de perioada sezonului rece. Președintele CJD spune că drumul nu poate fi reparat până atunci cu forțe proprii, așa că în lipsa unui sprijin guvernamental din Fondul de Urgență, DJ714 nu va fi practicabil la iarnă în condiții de siguranță.

Nici până astăzi nu avem sprijin financiar din partea Guvernului. Pagubele constatate se ridică la peste 20 de milioane de lei.

Ieri a avut loc și o videoconferință cu premierul Românei. Prefectul județului a făcut un apel și a înștiințat Guvernul despre pagubele pe care le avem pe acest drum dar și alte probleme din județul Dâmbovița. Astăzi lucrăm cu forțe proprii.. am alocat din bugetul CJD un milion de lei, insuficient, dar sper să fie alocate fonduri guvernamentale pentru calamitățile din zona montană. Nu am cerut bani pentru salarii, pentru cofinanțări de proiecte, nici pentru alte proiecte. Am cerut bani  pentru zona montană și pentru alte situații de calamitate din județ.

Dacă nu vom primi sprijin și nu vom putea aduce drumul DJ 714 în condiții optime de siguranță vom fi nevoiți în perioada de iarnă să închidem acest drum ceea ce înseamnă că toți operatorii din zona montană nu vor avea acces . avem cel puțin 8 adrese  pentru a prelua ruta alternativă care aparține Ministerului Mediului, respectiv Direcție Silvice, dar nu am primit nici un răspuns.

Noi facem tot ce ne stă în putință pentru a nu închide acest drum în perioada de iarnă.” a declarant Corneliu Ștefan. Conform Prefecturii Dâmbovița există promisiunea că sumele vor fi alocate la rectificarea bugetară.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media