ortooxacell kiss2022.gif Flax

Fake news despre restaurarea Turnului Chindia cu polistiren și termopane. Reacția autorităților

Un fake news circulă de ieri, pe rețelele de socializare, conform căruia pe Turnul Chindiei, aflat în proces de restaurare, se vor monta termopane și va fi placat cu polistiren. În urma răspândirii acestora, Corneliu Ștefan, președintele CJD, a dat astăzi, câteva explicații

Turnul Chindiei NU va avea acoperiș și nici NU va fi placat cu polistiren sau orice alt tip de izolație.

În momentul de față, emblema municipiului Târgovişte și a județului, la fel ca și alte monumente din Curtea Domnească, se află într-un amplu proces de reabilitare și restaurare, însă FĂRĂ A SE MODIFICA IMAGINEA ȘI STRUCTURA OBIECTIVELOR.

Schelele sunt montate doar în faza de execuție a lucrărilor, acestea fiind necesare pentru accesul constructorilor la zonele care vor suferi intervenții, iar acoperișul ridicat pe Turn are rolul de a proteja lucrările de precipitații, urmând a fi desființat la finalizarea proiectului. Mai mult decât atât, pentru a evita evenimentele nefericite și pentru protecția turiștilor, între canelurile platformei de pe acoperișul Turnului Chindiei, se vor monta balustrade de sticlă. De asemenea, pentru a pune în valoare arhitectura Turnului, se va realiza un mic spațiu de belvedere care va reînvia o mică parte a accesului din Turnul Chindiei către Palatul Domnesc.

Țin să precizez că valoarea lucrărilor este de 19.626.845,70 lei, banii europeni nerambursabili sunt în proporție de 85%, iar monumentele care sunt incluse în acest plan de reabilitare sunt următoarele: Ruinele Bisericii Paraclis, Biserica „Sf. Vineri”- Domnească Mică, Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” și Turnul Chindiei.”

Fake news-ul are la bază, cel mai probabil, o realitate tragică, cu originea în anii 2011 – 2012, când într-un proiect de reabilitare aprobat de Ministerul Culturii, o zonă a ruinelor a fost închisă cu geamuri termopan, cu intenția de a crea un spațiu expozițional în condițiile în care în oraș nu există galerie de artă. Totuși, spațiul nu este folosit în acest scop, nefiind funcțional pentru a expune opere de artă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media