kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

CNADR a demarat licitația pentru execuția lucrărilor la proiectul Bâldana – Titu 4 benzi

Comunicat de presă 13.05.2015

      Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunță iniţierea procedurii de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului care are ca obiect: „Execuţie lucrări pentru lărgire la patru benzi DN 7 Bâldana – Titu, km 30+950 – km 52+350”. Valoarea estimată a contractului este de 209.093.610 lei fără TVA. Contractul va avea o durată de implementare de 60 luni din care 24 luni perioada de execuţie şi 36 luni perioada de garanţie a lucrărilor.

     Drumul Naţional DN7 face legătura între localităţile Bucureşti şi Piteşti. Traseul propus pentru modernizare se desfăşoară între localităţile Bâldana şi Titu. În prezent, circulaţia pe acest tronson se desfăşoară pe două benzi, una pentru fiecare sens. Urmare dezvoltării unor obiective economice importante în zona oraşului Titu (centrul RTR), a apărut necesitatea modernizării şi extinderii drumului naţional DN7, în vederea asigurării unui acces rutier facil şi rapid la aceste obiective economice precum şi pentru cetăţenii localităţilor situate de-a lungul acestui tronson de drum.

     Astfel, extinderea la patru benzi urmăreşte în totalitate actualul traseu al drumului naţional DN7. Excepţie fac sectoarele din zona celor două poduri de la km: 37+906 şi 51+689, unde este necesar ca lărgirea drumului să se facă pe o singură parte, şi anume pe partea pe care va fi amplasată lucrarea de artă, acolo unde este prevăzută lucrare de artă nouă. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a emis acceptul de publicare al anunţului de participare, acesta urmând a fi publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) astăzi 13.05.2015. Termenul limită de depunere al ofertelor: 29.06.2015, ora 10:00. Data deschiderii ofertelor: 29.06.2015, ora 12:00.

CNADNR SA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media