Într-o societate în care voluntariatul începe să fie tot mai important, chiar dacă mulţi nu înţeleg încă noţiunea acestuia, sunt oameni care au deja experienţă în acest domeniu. Dâmboviţeanca Victoria Harhoiu este un exemplu în acest sens şi, deşi cârcotaşii spun că vârsta este un factor care influenţează activitatea de voluntariat, doamna Harhoiu îi contrazice, nu numai prin cuvinte, ci prin propriul exemplu, la vârsta de 65 de ani fiind una dintre cele mai active voluntare Europe Direct Târgovişte şi preşedinta Fundaţiei Andrei Târgovişte. Doamna Harhoiu a fost de acord dă ne acorde, în exclusivitate, un interviu în care vorbeşte despre motivele ce au determinat-o să activeze ca voluntar şi ce satisfacţii i-a adus această muncă, până acum:
R: – De ce aţi ales să faceţi muncă de voluntariat în cadrul Centrului Europe Direct Târgovişte?
V.H.: -M-am decis să activez ca voluntar abia când am sesizat absenţa acestei preocupări în comunitatea din care fac parte, pentru segmentul de vârstă matură. Pornind de la simtagma <Omul este o fiinţă socială, iar dacă socializează se ajută pe sine prin ajutorul dat celorlalţi>, sau cum spunea Arsenie Boca: „La începuturi dăm din ce avem, iar mai apoi dăm din ce Suntem”, încerc să schimb mentalitatea celor din jurul meu referitor la altruism şi implicare civică.
Am ales să devin voluntar al Centrului Europe Direct Târgovişte datorită managerului acestuia, Vlăduţ Andreescu , care, de la prima noastră întrevedere, a avut o frumoasă deschidere către o posibilă colaborare în domeniul voluntariatului, oferindu-mi şansa nesperată să avem acces la 10 PC –uri ale organizaţiei pe care o conduce.
R: –De cât timp sunteţi voluntară Europe Direct?
V.H.: -Din anul 2011, de când am şi început activitatea cu pensionarii care, şi acum, decembrie 2013, este în desfăşurare prin proiectul „Bunica on-line” sau prin mobilizarea participanţilor la „Cursul de comunicare între generaţii şi cunoaştere interpersonală” sau Teatru forum, ambele susţinute de Vlăduţ Andreescu , managerul Centrului Europe Direct Târgovişte .
R: -Credeţi că vârsta este unul dintre factorii care pot condiţiona în vreun fel activitatea de voluntariat?
V.H.: – Cred că NU vârsta ar fi un factor care să condiţioneze în vreun fel activitatea de voluntariat. Mai degrabă, cei preocupaţi de evoluţia pe toate planurile a sinelui, indiferent de vârstă, sunt voluntari foarte activi. Persoanele care au trecut de nivelul satisfacerii în exces a nevoilor primare (mâncare şi sex), a acumulărilor de obiecte inutile (bani, maşină, bijuterii sau alte obiecte de lux), dar care îşi însuşesc tehnici de creştere a nivelurilor spirituale, au însuşirile unui bun voluntar (altruism, toleranţă, armonie atât interioarâ, cât şi cu cei din jur, dăruire, mai ales din ce este el decât din ce obiecte are etc.).
R: – Ce părere aveţi despre tot ceea ce a reuşit Europe Direct Târgovişte să realizeze până acum în Dâmboviţa?
V.H.: – Centrul Europe Direct Târgovişte este “INIMA”, COAGULANTUL ŞI EXEMPLUL activităţilor societăţii civile din judeţul Dâmboviţa. Prin site-ul ”Buletin informativ electronic”, diseminează ONG-urilor dâmboviţene noutăţile venite direct de la Bruxelles.
Prin dăruirea, talentul şi ştiinţa în a lucra cu oamenii, grija şi ajutorul acordate celorlalte ong-uri, echipa lor face posibilă evoluţia sinergică a organizaţiilor non-profit în acest areal, iar activităţile lor sunt exemple de inovare în comunicare interpersonală, dar şi intrapersonală, având ca rezultate şi dezvoltarea personală şi cea comunitară a participanţilor.
Centrul Europe Direct Târgovişte este cunoscut şi recunoscut şi la nivel naţional. Relev acestea printr-o mică dezvăluire: în pauză la o conferinţă a NESsT Bucureşti-naţional, eram într-un grup din care făcea parte şi staf-ul NESsT. Discuţia era despre coagularea ONG-urilor într-o asociaţie şi eu am spus că în Dâmboviţa avem Centrul Europe Direct Târgovişte, care are deja activităţi în acest sens. Cineva din conducerea NESsT a spus: “Aaa … îl aveţi acolo pe Vlăduţ Andreescu!” Cu aceasta am spus nu numai părerea mea despre această organizaţie, ci şi faptul că activitatea ei este cunoscută în mediile de profil şi la nivel naţional.
R: – Este voluntariatul înţeles, în opinia dumneavoastră, aşa cum trebuie, în prezent?
V.H.: – Voluntariatul este o activitate reglementată prin „Legea voluntariatului”, dar aceasta nu spune nimic despre mentalitatea celor care sunt sau nu sunt voluntari, despre cum este Voluntariatul înţeles de mare majoritate a concetăţenilor.
Voluntariatul este o stare de spirit, pe care indivizii sau colectivităţile le manifestă daca aceştia au o stare interioară care îi îndrumă să fie altruişti, să se ghideze după principii ca: “ Ce semeni aia culegi”, “Faptele tale sunt oglinda sufletului şi minţii tale. Nu-l pedepseşti pe cel căruia îi faci rău, ci doar arăţi care îţi este nivelul spiritual, intelectual, afectiv, etc. la care ai ajuns.”
R: – Cât de importantă este pentru dumneavoastră munca de voluntariat în cadrul Europe Direct Târgovişte şi cât timp alocaţi săptămânal aceste activităţi?
V.H.: -Munca, în sensul general, este sensul veţii mele, raţiunea de a exista. Am muncit de la vârsta de 6-7 ani, din anii 1954-1955, când pregăteam mâncare pentru tata, când se întorcea de la serviciu şi pentru mama care era ocupată cu munca câmpului. De atunci, am muncit continuu, fie ca: elevă, studentă, salariată-profesoară, directoare, administrator de firmă sau pensionară în regim de voluntariat în Fundaţia Andrei Târgovişte şi Centrul Europe Direct Târgovişte, până acum, 2013, şi în viitor, cât sănătatea îmi va permite. Nu cunosc altă activitate umană care să-mi aducă mai multă bucurie şi profit (financiar şi spiritual). Spuneţi ce bucurie mai mare să fie decât să vezi cum produsul muncii tale foloseşte şi ţie şi celor din jur, poate doar acela să-ţi vezi copiii şi nepotii crescând?
Munca de voluntariat, pe lângă beneficiile obişnuite, oferă tinerilor voluntari şansa unei activităţi unde îşi pot testa şi reorganiza abilităţile profesionale obţinând pentru activitatea de voluntariat prestată un <Certificat nominal>, care poate constitui un prim document, o dovadă că a muncit fie şi gratuit, că a făcut ceva util.
Pentru pensionarii voluntari, beneficiul obţinut după munca de voluntariat este la fel de mare şi constă în creşterea respectului de sine şi benefica socializare, ştiut fiind că cel mai mult doare când „eşti aruncat la coşul cu vechituri”, deşi nu cu mult timp înainte ţi se adresau mulţumiri. Prin voluntariat, poţi deveni din nou activ ca în vremurile bune.
Poţi începe cu 1-2 ore pe săptămână, ca apoi să propui chiar tu activităţi pentru alţi beneficiari.
R: – Ştiu că dumneavoastră desfăşuraţi muncă de voluntariat şi în cadrul unei fundaţii pe care aţi înfiinţat-o în memoria fiului dumneavoastră? Cum reuşiţi să faceţi faţă?
V.H.: -Da, prin Fundaţia Andrei Târgovişte aducem un pios gând fiului meu, Andrei Harhoiu, plecat dintre noi în anul 1991, când avea 16 ani.
Prin statutul fundaţiei, întreaga activitate se desfăşoara în regim de voluntariat; nu avem salariaţi, deşi activităţile curente sunt numeroase:
a) recompensăm elevii cu premii, bani sau burse, dacă îndeplinesc condiţiile : situaţie financiară şi socială precară ;
media generala anuala peste 8,00(opt) sau premii la concursurile şcolare (faza naţională sau judeteana) media 10(zece) la purtare ; să nu fi fost corigenţi în acel an şcolar.
b) resocializăm pensionarii activi care doresc să se implice în activităţi pentru sine sau voluntariat;
Acum desfasuram cursul gratuit „Initiere in folosirea calculatorului”,”Bunica on-line”, locatia este Biblioteca Judeteana Dambovita;
Dorim să înfiinţăm Clubul Pensionarilor;
c) efectuăm servicii în domeniul muncii (consilierea şi medierea forţei de muncă);
d) ajutăm persoanele aflate în dificultate dacă fac dovada că luptă cu neajunsurile.
Cum fac faţă? Printr-o planificare bună , formarea unui colectiv de voluntari profesionişti, inimoşi, care muncesc cu zâmbetul pe buze, de plăcere.
R: – Cât de important credeţi că este pentru o persoană, să zice, de vârsta a treia, să continue să fie activă, chiar dacă este pensionar, de exemplu, şi îşi doreşte o viaţă liniştită.
V.H.: – Pensionarul activ prin munca de voluntariat face numai munca care-i place şi cât timp vrea el.
Socializarea, care este principalul avantaj al voluntariatului, îi scapă pe bătrâni de cumplita boală, demenţa senilă (Alzheimer), ce apare cu precădere la persoanele care nu comunică, persoanele singure.
R: – Ce sfaturi le daţi tinerilor, care nu au descoperit încă avantajele activităţii de voluntariat?
V.H.: -Să citească Legea voluntariatului şi să observe ce avantaje pot avea de pe urma voluntariatului;
– Să urmeze cursuri de dezvoltare personală. Cine nu investeşte cel puţin în propria dezvoltare, dacă nu şi a echipei lui, are şanse minime să fie performant(în orice). Consider competitivitatea ca fiind caracteristica acestui secol, aşa cum a fost informaţia pentru secolul trecut.
-Puteti începe cu câteva luni de voluntariat menţinându-vă coloana vertebrală dreaptă, verticală şi la propriu şi la figurat.
Gandurile si dorinta ta de a practica voluntariatul au facut posibila intalnirea noastra, adica „devii ceea ce gandesti” nu sunt doar niste cuvinte.
Multumesc!
Va doresc si eu 2014 cu Bine!
Sa stiti ca si subiectul interviului a fost generos.
Felicitări, sunteți o persoană deosebită, voi fi tot timpul alături de dumneavoastră cu soluții la problemele de care vă loviți.
Un An 2014 cu sănătate și putere de muncă !
nicolae posta
felicitări D.na Victoria pt tot ce faceti ,sunt mândră că am colaborat cu dvs…va datorez multă recunoştinţă deoarece am reuşit să fac voluntariat datorită bunavointei dvs!