ortooxacell kiss2022.gif Flax

Secretarul executiv PES România, Alin Marina, a părăsit formaţiunea! Ce acuze aduce acesta

Gândit ca un „accesoriu” politic  care să dea o altă faţă politicii PSD, una de factură europeană, PES se încurcă se pare tot în metehne autohtone. Unul din cei mai vocali susţinători, în mediul on line, ai PES şi a preşedintelui structurii, Victor Negrescu, Alin Marina a părăsit, astăzi, formaţiunea. Fost consilier on line al campaniei prezidenţiale a lui Victor Ponta şi, deja, fost Secretarul executiv PES România, Marina acuză o lipsă de implicare reală a PES care în loc să aducă un plus social democraţilor, „vieţuieşte” tot de pe urma acestora.

„Astăzi părăsesc organizația ‪#‎PES‬ condusă de europarlamentarul Victor Negrescu.

M-am alăturat acum aproximativ 3 ani activiștilor stângii europene, convins că modelul european este unul benefic pentru România, iar reprezentanții formațiunii poartă la Bruxelles interesele Bucureștiului, și nu invers. Am mai sperat ceva – ca această grupare cu pretenții să atragă oameni noi, de calitate, în politică, și nu să încerce o răsturnare, prin recrutarea membrilor deja activi în alte structuri ale ‪#‎PSD‬. Activitatea pe care am desfășurat-o în cadrul acestei facțiuni a fost una susținută de țeluri pe care sesizez că nu le mai împărtășim cu aceeași convingere. Prea multe întrebări rămase fără dezlegare, iluzii răspândite cu dibăcie doar pentru publicul neavizat, o lipsă acută de comunicare – acestea și multe altele despre care nu doresc să detaliez, au dus la decizia în urma căreia consider că voi păși în noul an mai curat.”, a notat Marina pe pagina sa de facebook.

Aproape imediat, europarlamentarul Negrescu, şeful PES România, a reacţionat într-un comentariu în care îi ura mult succes. Ulterior şi-a retras cuvintele, probabil după ce a realizat că Marina îi aducea mai mult critici în postare.

12460027_1069575523066205_652295068_n

PES Dâmboviţa a avut câteva acţiuni la nivel judeţean în cursul anului 2015. Cea mai cunoscută a fost primirea a 1000 de membri în organizaţie, în prezenţa fostului lider PSD, Victor Ponta. La momentul respectiv presa a atras atenţia asupra faptului că mare parte din noii „recruţi” erau de fapt membri PSD sau TSD. Demisia de astăzi a lui Marina demonstrează că presa a observat corect fenomenul PES Dâmboviţa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media