REFLECȚII MINORE: Poveste cu câini

Sunt, desigur,  multe  neajunsurile în care se  zbate ţara : criză, inflatie,  politicieni corupti,  baietii deştepti, lipsa locurilor de muncă,hoţia, pentru a nu da decât câteva exemple.  La acestea aş mai adăuga problema câinilor vagabonzi, a maidanezilor,care pare scăpată de sub control. Se cheltuie  mult si efectele sunt minore. Marile oraşe o resimt din plin. Lipsesc adăposturile pentru câini ;mulți oameni nu sunt dispuși să-i adopte din lipsă de spaţiu sau din alte cauze, asa încât bietele animale trebuie să se descurce cum pot. Câinii au devenit orfanii  orașelor, iar ,,,de curând,,,chiar și ai localitătilor rurale. Nemaiputând face față numărului lor în continuă creștere, cu toate măsurile luate, de sterilizare sau eutanasiere ,unii edili ai așezările urbane îi încarcă în masini și-i împrăștie prin satele din jur, uneori chiar la distanțe mari. Și asa ,din orfani ai orașelor,unii câini au devenit orfani ai satelor.

A devenit aproape obișnuit să vezi câini vagabonzi pe uliţele unor cătune, ceea ce înainte nu se prea întampla. Cainele este, cum se știe, un animal inteligent, fidel, cu dragoste de stăpân-atunci când îl are Iar, cand nu-l are, își revarsă afecțiunea asupra celui care ii aruncă o coajă de pâine. Câinele nu  cerșește mâncare ,nu agresează pe nimeni cu insitenţa lui, cum mai fac unii dintre concetațeni aici sau  în strainatate, el se uita în ochii, tăi, așteaptă să-i dai ceva, iar, dacă acest lucru nu se întâmplă ,   pleacă mai departe,fără ură şi fără ranchiună.

Așa cum iubește pe cineva neconditionat, câinele își are demnitatea lui. M-a convins o întâmplare dintr-un sat. La o barieră de cale ferata, la intrarea ăn sat, au fost adusi și lăsate în voia sorţii două exemplare canine,un el și o ea,un cuplu așadar. Pe frig, pe ploaie, pe zloată sau pe vreme bună, cei doi erau santinelele barierei. Cand aceasta se lasa înainte de sosirea trenului și masinile așteptau ridicarea  ei, cei doi, priveau cu ochii lor blânzi pe ocupantii din mașină. Dacă nu primeau, nimic treceau la urmatoarea mașină fără ură și fără supărare . Se găsea întotdeauna cineva să le dea  ceva. Mă obișnuisem cu ei, erau două exemplare frumoase. La un moment dat, timp de câteva zile la bariera a aparut doar el. Lua hrana și ,fără s-o mănânce, disparea într-unul din tufișurile de lângă rambleul căii ferate. Curios,l-am urmarit ,ca să descopăr cu surprindere faptul că patrupedul ducea tovarășei sale, cățelușei, care zăcea bolnavă,hrana primită. Exemplu rar de devotement, câinele dădea o lecție de omenie omului.