Radu Popa: DD “nu mai sperie pe nimeni, dar sigur va scârbi pe mulți”

Ieri, liderul, din ce în ce mai puținilor deputați PPDD, Daniel Fenechiu a precizat că “Biroul Permanent Național al partidului a luat decizia de a începe acționarea în judecată a celor care au plecat sau au fost excluși din partid”. Sunt vizate 27 de persoane cărora li se va cere în instanță câte 2 milioane de euro, fiind invocată o convenție semnată înainte de alegerile locale între partid și candidați. Printre cei vizați de decizia PPDD este și deputatul de Târgoviște Radu Popa, exclus în luna mai din partid. La momentul excluderii Popa era prim-vicepreședinte al formațiunii politice și lider a deputaților PPDD. “Este, evident, o acțiune de intimidare la adresa celor care, astăzi, sunt pregătiți să plece din PPDD Apoi, e o jalnică tentativă de șantaj, la adresa celor care au plecat, atunci când le spui că le anulezi sancțiunea, dacă se întorc. În realitate, DD a început campania pentru europarlamentare și în absența unor proiecte pentru România, în lipsa unor idei și a unor valori pe care ar trebui să le promoveze prin presă, el a scos acest nou subiect de tip “privatizarea Oltchim”. Nu mai sperie pe nimeni, dar sigur, îi va scârbi pe mulți.” a precizat pentru Gazeta Dâmboviței, Radu Popa. Acesta este la acest moment consilier pe probleme de politică al președintelui PSD Victor Ponta. După plecarea sa din PPDD, mai mulți parlamentari ai formațiunii au ales varianta social democrației.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro