ortooxacell kiss2022.gif Flax

Pucioasa nu este staţiune balneoclimaterică! Nu are certificările necesare

Aflată astăzi la Târgovişte, ministrul IMM-urilor, mediului de afaceri şi turismului, Maria Grapini a precizat că aşteaptă din partea autorităţilor locale de la Pucioasa, cererea de întregistrare a oraşului ca staţiune balneoclimaterică. Deşi, este cunoscută astfel,  Pucioasa nu are un certificat care să ateste acest lucru. Documentul ar putea fi emis doar de Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti. Inexistenţa în acte a Staţiunii Balneoclimaterice Pucioasa a fost confirmată şi de preşedintele CJD:  ”Nu există, la momentul acesta, staţiunea balneoclimaterică Pucioasa înregistrată ca atare şi care ar putea să profite de oportunităţi de finanţare. Evident că noi avem anumite facilităţi balneoclimaterice acolo. Pentru acordarea statutului de staţiune balneoclimaterică trebuie făcut un studiu de institutul de specialitate din Bucureşti, care să ateste existenţa condiţiilor de mediu, climă, aer, apă, beneficiu al tratamentului care se face acolo. Am solicitat domnului primar Bădău lucrul acesta, sper să treacă peste anumite reticenţe şi opinii care nu au legătură cu interesul de dezvoltare a azonei, în sensul că mi-a zis, aşa, prin intermediarii din consiliu: ce treabă am eu cu problemele lui din Pucioasa? Sper să treacă peste lucrurile astea, să obţinem acest studiu de la Institutul de Balneclimatologie din Bucureşti şi, în baza lui, să promovăm un proiect de hotărâre de Guvern. Că aşa se face!”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Cu toate acestea Pucioasa, alături de alte două localităţi din judeţ au beneficiat de un proiect de promovare a turismului balnear, desfăşurat în peerioada 2012 – 2013, în valoare de peste un milion de lei. Pliante, albume foto şi un site – dambovitabalnear.ro – invită turiştii în Dâmboviţa pentru potenţialul balnear al localităţilor Pucioasa, Vulcana Băi şi Bezdead. Realitatea este ca la Pucioasa există o singură unitate de cazare, tip hotel,  a Societăţii Comerciale de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, folosit în special de pensionarii cu bilete de tratament subvenţionate, unde se pot efectua proceduri medicale balneoclimaterice. Şi pe site-ul societăţii scrie, în mod eronat dacă ar fi să ne luăm după ministrul turismului şi preşedintele CJD, că Pucioasa ar fi staţiune balneoclimaterică. La fel şi pe cele două site-uri realizate de CJD cu bani europeni: www. hellodambovita.ro şi www. damboviabalnear.ro.

În ceea ce priveşte celelalte localităţi promovate în context balneoclimateric, acestea nu au nici măcar un izvor captat sau documente din care să reiasă calităţile curative ale apelor. ”Eu nu înţeleg de ce aceste lucruri nu s-au făcut înainte, mai ales că spuneţi şi că era o inducere în eroare (promovarea ca staţiune balneoclimaterică a Pucioasei, n.r.) ”, a spus ministrul Maria Grapini, la Târgovişte.

Aceasta a  mai afirmat că s-ar bucura ca autorităţile din Pucioasa să ceară certificarea şi în mandatul ei de ministru să le înmâneze certificatul de staţiune balneoclimaterică. Până la acest moment, primăria Pucioasa nu a părut preocupată de acest subiect.  

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media