POVESTE DE VOLUNTARIAT: Eugen Florea a format 14 generaţii de voluntari

Gazeta Dâmboviței vă propune o nouă campanie de presă, de data aceasta despre voluntari și voluntariat. Într-o lume dominată de bani și interese, voluntariatul pare doar o poveste frumoasă. Vom demonstra însă că poveștile există. Vă vom spune povestea a zeci de voluntari ai Societății Naționale de Cruce Roșie Filiala Dâmbovița, care au dedicat timp și efort în sprijinul semenilor lor. Urmăriți, în fiecare săptămână, de luni până vineri: POVESTE DE VOLUNTARIAT!

Eugen Florea este unul dintre cei mai vechi voluntari de la Crucea Roşie Dâmboviţa. Asistent medical şi psiholog de meserie, vine zilnic la sediul filialei după programul de la serviciu şi îşi oferă timpul pentru a schimba ceva în bine la nivel judeţean, naţional şi chiar european, participând la diverse programe şi acţiuni în acest sens.

Când v-aţi alăturat echipei de la Crucea Roşie Dâmboviţa?

În 1998, când concepeam întrebările pentru concursul “Sanitarii Pricepuţi”. Aceasta a fost o primă acţiune a mea la Crucea Roşie. Eram interesat de partea medicală şi tocmai de aceea am ales cariera de asisent medical. Am zis că pot fi util în timpul liber, am venit la Crucea Roşie şi pesemne dl. Director Gheorghe Popescu a văzut în mine un potenţial. Am fost bine primit şi eu, la rândul meu, primesc bine colegii.

Care a fost evoluţia dumneavoastră în cadrul Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa?

La început am fost membru în echipa de prim ajutor, am participat la diverse competiţii naţionale, mai întâi în calitate de membru, apoi absolvind cursul de asistent medical nu mai puteam face parte din echipă decât în calitate de trainer sau de însoţitor de echipaj. Acum răspund de partea de secretariat. Acţiunile Crucii Roşii au în spate o muncă de strategie, de rapoarte, de documente, dar o fac cu plăcere, pentru că ştiu că în final rezultatul este unul pozitiv.

V-aţi implicat în transmiterea cunoştinţelor de prim ajutor. V-a ajutat pregătirea medicală?

Primul ajutor înseamnă totalitatea intervenţiilor de la producerea accidentului sau îmbolnăvirii până la sosirea personalului medical calificat. Partea medicală este total diferită de prim ajutor. Cunoaşterea măsurilor de prim ajutor nu este apreciată cum ar trebui în România. Deşi organizăm un concurs şcolar de prim ajutor din 1962 – “Sanitarii pricepuţi”, ajungem numai la o parte mică din copii. Facem demersuri şi sperăm să reuşim ca primul ajutor să fie materie dacă nu obligatorie, măcar opţională în unităţile de învăţământ.

Cât durează cursul de prim ajutor şi ce importanţă are el pentru omul de rând?

Cursul de prim ajutor durează 12 ore şi porneşte de la resuscitarea cardio-respiratorie şi utilizarea defibrilatorului. Vrem să demontăm mituri. De exemplu, există încă în societatea românească mitul de a sta întins pe spate cu mâna ridicată când ai hemoragie nazală. Însă, dacă întinzi persoana pe spate, sângele care curge va intra în căile respiratorii şi respectivul om riscă să moară suocat din cauza poziţiei. Corect este să fie aplecat în faţă. Există firme colaborează cu noi pentru că doresc să aibă personal calificat sau sunt obligaţi de legislaţie să aibă cel puţin o persoană instruită în acordarea primului ajutor la zece muncitori. Sperăm la un mai mare interes.

Totuşi, la nivelul filialelor de Cruce Roşie, Dâmboviţa este recunoscută pentru bogăţia şi acuitatea cunoştinţelor de prim ajutor. Cum aţi reuşit?

Da, avem câşigate mai mult de jumătate din fazele naţionale ale competiiţiilor de prim ajutor şi reprezentări bune la nivel internaţional. Ne pregătim săptămânal, însă trebuie subliniat nu o facem pentru o competiţie, ci pentru cazuri reale. Suntem invitaţi la numeroase evenimente, unde oferim sprijin şi de multe ori intervenim cu măsuri specifice.

Ce ne puteţi spune despre activitatea de formare în asistenţa psihosocială pe care o desfăşuraţi la nivel naţional?

Am reprezentat România în 2012 la Forumul Psihosocial de la Paris, în 2014 am fost ales în comitetul european de coordonare a Forumului. Dorim să implementăm la nivelul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România această intervenţie psihosocială. Pentru că noi acoperim prin detaşamentele de intervenţie nevoile de bază: adăpost, alimente. În schimb sunt momente în care nimeni nu identifică tulburările mentale, nevoile de asistenţă psihosicială. Voluntarii sunt învăţaţi cum să aibă un management al sentimentelor, cum să ajute copiii pentru degrevarea situaţiei. Anual am o sesiune de training în cadrul taberele de Cruce Roşie la nivel naţional, promovând acest model de intervenţie. Din 2012 s-a acceptat ca la nivelul Crucii Roşii să existe o persoană care răspunde strict de componenta psihosocială.

Ce alte experienţe la nivel internaţional aveţi?

A fost un proiect la care am aplicat împreună cu Crucea Roşie din Italia şi protecţia civilă din Italia – o deplasare în insulele Grenada şi Barbados, unde nu există paradisul pe care îl vedem la televizor doar într-o parte a insulei. În cealaltă zonă este mizerie, foamete, consum de droguri. Am încercat să dezvoltăm sistemul de protecţie civilă de acolo. Am încercat să le dezvoltăm abilităţile în managementul dezastrelor şi posibilitatea de a atrage voluntari.

Cum lucraţi cu tinerii care devin voluntari la Crucea Roşie?

Crucea Roşie a fost şi este pentru mine o familie. Sunt la 14 generaţie de tineri pe care încercăm să-i formăm, să-i pregătim pentru viaţă. În funcţie de abilităţile lor, îi direcţionăm spre anumite programe pe care le desfăşurăm. De aceea am avut rezultate bune, am avut coletive de voluntari bune. Tinerii care vin aici fac parte din familia mea. De Sărbători vin să mă colinde, au fost ani în care am organizat Revelioane pentru ei. Când se întorc după ani suntem bucuroşi şi simţim şi un pic de mândrie pentru că sunt oameni realizaţi. Sunt personalităţi publice care au fost voluntari ai Crucii Roşii, iar acum activează în diverse forumuri de conducere şi ne sprijină în demersurile noastre.

Care sunt cele mai mari satisfacţii?

Personal, cea mai mare satisfacţie este familia mea. Am o fetiţă care este în clasa I. Este voluntar la Crucea Roşie, deja ştie manevrele de resuscitare, deşi nu discutăm asta acasă, dar a învăţat din interacţiunea cu tinerii voluntari. Ca voluntar – toate proiectele implementate, toţi oamenii sprijiniţi, toţi voluntarii fericiţi care au participat la acţiuni, recunoaşterea filialei Dâmboviţa ca una dintre cele mai bune din ţară.

Ce oportunităţi vedeţi pentru Crucea Roşie Dâmboviţa şi voluntarii de aici?

Durerea noastră este că avem tineri buni, pe care îi pregătim, dar care merg în centre universitare în alte judeţe. Nu există o facultate de medicină în judeţ. Cam 40% din voluntari au plecat în străinătate. Vrem să constituim o echipă de scriere proiecte pe prim ajutor, dezastre, educaţie pentru sănătate, poate cu sprijinul Universităţii Valahia. Trebuie să profităm de oferta pe care Uniunea Europeană ne-o pune la dispoziţie, sunt multe programe pe care le putem accesa şi sperăm că vom reuşi.