“O fotografie face cât o mie de cuvinte”: Liberali între liberali!

Rubrica “O fotografie face cât o mie de cuvinte” merge mai departe cu o poză de colecţie. Dacă e să ne luăm după liderii partidelor aflate la putere, 2103 ar fi anul “reîntoarceii acasă” în familiile politice de origine. A spart gheaţa Adrian Tuţuianu care munceşte, se pare, să-şi refacă familia social democrată: „Voi continua să-i aduc acasă pe primarii care au fost nevoiţi să plece!”, spunea liderul PSD Dâmboviţa, în urmă cu o săptămână. Nici la liberali uşile nu sunt ferecate…pentru nimeni! Actualul preşedinte Mihai Volintiru, spune că nu ar avea nici o problemă în a-l primi, chiar şi pe Florin Popescu înapoi în PNL Dâmboviţa, cu condiţia să facă el primul pas. „Ţine de Florin Popescu în primă fază. El trebuie să ceară, ca mai apoi să primească. Nu este o decizie care să ţină de mine. N-am avut nicio discuţie până astăzi cu Florin Popescu referitoare la trecea la PNL. Nu stiu dacă ţine de disponibilitatea mea, dar cred că nu aş spune nu. Nu ştiu, dar mai întâi să vină Florin Popescu să spună că vrea la PNL şi apoi vedem exact care va fi poziţia noastră.” a declarat Mihai Volintiru la evenimentul organizat de PNL Dâmboviţa la aniversarea a 138 de ani de liberalism în România. La eveniment a participat şi Florin Popescu care părea foarte relaxat printre foştii colegi liberali, care l-au primit cu simpatie. Florin Popescu a fost în perioada 2002 – 2007 preşedinte al liberalilor dâmboviţeni pe care i-a părăsit în 2007 pentru PLD, ulterior PDL. După plecare lui Popescu, PNL Dâmboviţa a înregistrat eşec după eşes, până la intrarea în alianţa USL cu când a obţinut trei parlamentari din trei candidaţi. Deşi, adversarii politici au lansat zvonuri legate de o dorinţă de reîntoarcere la PNL, deocamdată Popescu nu a afirmat public o asemenea intenţie.


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro