O fotografie face cât 1000 de cuvinte! Orban “Zburătorul”…

Avem astăzi trei fotografii şi nu una, cum vă obişnuisem, scoase din arhiva sentimentală a subsemnatei. Sincer mi-am amintit de ele după ce “gura de Târgovişte”, a anunţat că liberalii l-ar înlocui pe Mihail Volintiru cu Ludovic Orban. Constat că le-am şi denumit sugestiv, încă din 2007: “zburătorul” (Foto 1), “facerea” (Foto 2)” şi “împlinire”(Foto 3). Adică “zburătorul” Orban, care a lansat campania de la europarlamentarele din 2007, dându-se în lanţuri la bâlciul din Fieni, să fie cea mai bună alegere a PNL pentru organizaţia dâmboviţeană, în condiţiile în care chiar haiosul personaj spunea despre el “Atât timp cât va fi Antonescu va fi preşedinte al PNL nu voi fi nici măcar trezorier la o organizaţie comunală”? Multe populisme mi-a fost dat să văd în nişte ani de presă, dar distracţia lui Orban în tiribombele Fieniului a rămas unică. Şi la fel de unică şi imaginea politicianului ameţit, împleticindu-se pe picioare, în timp ce se straduia să plătească distracţia care a durat mai mult decât de obicei în cinstea oaspetului de la Bucureşti. Nu e târziu, însă, să apară un politician cu un chef de joacă şi mai mare decât al liberalului. Aş putea băga mâna-n foc doar că Volintiru nu va fi acel politician. E cam prea serisos pentru a ne oferi un asemenea deliciu!

facerea

implinire

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro