ortooxacell kiss2022.gif Flax

Mulți medici dâmbovițeni încurajează vaccinarea, prin exemplul personal! 2215 de persoane au fost imunizate în județ

Mai mulți medici cunoscuți din județul Dâmbovița au făcut publice momentele administrării serului BioNTech-Pfizer. Astfel, prin puterea exemplului, aceștia vor să încurajeze cetățenii să aibă încredere și să-și administreze serul pentru imunizare.

Printre cei care au făcut public momentul vaccinării se numără și:

  • Jean Popescu, cunoscutul și apreciatul chirurg târgoviștean și Președinte al Colegiului Medicilor. Acesta a încurajat oamenii să îi urmeze exemplul și a făcut public și momentul în care fiul său, Dan Alexandru – medic ORL, s-a vaccinat.

  • Lavinia Ionescu, fost medic primar al secției de Boli Infecțioase și fost Director al Spitalului Județean de Urgență.

  • Eugenia Manu, medic specialist reumatologie și fost Manager al Spitalului Municipal Moreni.

  • Felix Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți medici pediatrii din Dâmbovița.

Aceștia se alătură celor 2215 persoane din categoria I vaccinate până acum în Dâmbovița, dintre care 300 doar în cursul zilei de 12 ianuarie. Veștile bune vin și din partea Ministerului Sănătății care, în cursul zilei de ieri, a emis un comunicat anunțând că din 125 190 de persoane vaccinate până în acest moment, nici măcar o persoană nu a dezvoltat reacții adverse însemnate.

Nevoia de a face public momentul vaccinării vine în contextul în care, tot mai multe știri false reușesc să neliniștească populația, să inducă în eroare chiar și persoanele care doresc să se vaccineze și să pună piedici  în procesul de imunizare colectivă.

În contextul ultimelor știri false apărute despre stoparea vaccinării în anumite state sau proteste violente împotriva imunizării, Guvernul României a emis un comunicat în care a clarificat toate informațiile false menite să obstrucționeze campania de imunizare colectivă.

Informația că Germania a oprit procesul de vaccinare este una falsă. Această știre distorsionată a pornit de la faptul că, în realitate, Germania a amânat procesul de vaccinare pentru Bavaria din cauza faptului că vaccinul transportat în acea regiune nu a stat la temperatura corespunzătoare. Autoritățile germane au anunțat imediat producătorul pentru a înlocui dozele și a relua vaccinarea.

Zvonul potrivit căruia și Belgia a Oprit campania de vaccinare este la fel de neadevărat. În realitate, Belgia a suspendat pentru o perioadă scurta procesul de vaccinare pentru a clarifica o problemă importantă. Aceștia doresc să vaccineze cât mai multe persoane în cât mai scurt timp, însă acest lucru împreună cu lipsa unui lot mare de vaccinuri ar duce la întârzieri în administrarea Rapelului. Astfel, autoritățile belgiene vor să afle de la compania producătoare dacă o întârziere în administrarea celei de-a doua doze duce la ineficiența vaccinului. Graba în vaccinare a Belgiei vine pe fondul apariției noii tulpini din Marea Britanie.

Și nu în ultimul rând, protestele polițiștilor francezi împotriva vaccinului au constituit și ele o informație falsă. În realitate, nu polițiștii sunt cei care au protestat, ci acest protest s-a produs tocmai pe fondul unei legi menite să apere forțele de ordine. Un proiect de lege prin care se dorește interzicerea realizării și distribuirii de materiale foto-video cu forțele de ordine este cel care a generat proteste în Franța. Oamenii sunt revoltați că acest proiect de lege ar putea încuraja și mai mult abuzurile forțelor de ordine.

Așadar, procesul de vaccinare continuă în toată lumea, iar specialiștii încurajează prin orice metodă populația să aibă încredere în știință. Ba mai mult, în România, toate cultele existente în țară s-au alăturat procesului de informare a populației cu privire la importanța vaccinării.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media