Modificări la Legea Veteranilor: Ce drepturi ar putea primi cei au luptat în teatre de operații

În urma întrevederilor avute de delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, referitoare la Proiectul de Lege pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, au fost convenite și ultimele detalii, printre care enumerăm : •personalul participant care a participat, cel puțin 120 de zile, neîntrerupt sau cumulativ, la acțiuni militare desfășurate în teatrul de operații are calitatea de „Veteran din teatrele de operații”. •răniților, militarilor invalizi, civililor invalizi, personalului participant care a dobândit afecțiuni fizice și/sau psihice li se atribuie calitatea de „Veteran din teatrele de operații”, indiferent de durata participării la acțiuni militare desfășurate în teatrul de operații. •calitatea prevăzută la alin. (1) şi (2) se conferă potrivit ordinului conducătorului instituţiei din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate naţională. •o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru personalul în activitate; •o indemnizație lunară, neimpozabilă, în valoare de 1000 de lei, după trecerea în rezervă sau retragere;

Din delegația AMVVD a făcut parte Marius Apostol – Președinte, Dan Cosma -Prim-Vicepreședinte și Adrian Iloiu –Vicepreședinte care au discutat cu reprezentanții ai MAPN din Direcția Relația cu Parlamentul, Direcția Juridică, Direcția Calitatea Vieții Personalului, Direcția Generală Contabilă, precum și Colonel Valeriu ROȘU, locțiitorul șefului Departamentului pentru relația cu. Parlamentul și calitatea vieții personalului.

Amintim că, Legea urmează să se aplice tuturor angajaților sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Sunt stabilite, totodată, și drepturi pentru invalizi, răniți, văduve și urmași ai celor decedați pe teritoriul național. Pe această cale dorim să mulțumim pentru implicare și susținerea necondiționată a ministrului Apărării Naționale – domnului Nicolae Ionel Ciucă.” a  precizat Marius Apostol, președintele AMVVD.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro