Cam aşa a tranşat noul lider al liberalilor dâmboviţeni disensiunile din sânul organizaţiei târgoviştene: “Preşedenţia nu este o negociere liberă în interiorul nici uneia dintre organizaţiile PNL.” a spus Volintiru. Acesta pune, astfel, căpat zvonurilor legate de faptul că fostul viceprimar al municipiului Paul Briceag ar fi fost numit interimar la Târgovişte, iar organizaţia i s-ar opune dorindu-l ca şef pe Dantis. Conform lui Volintiru, Briceag este membru al PNL Bucureşti şi a fost rugat să nominalizeze câteva persoane din organizaţia de la Târgovişte pe care le-ar considera capabile să asigure o coordonare a activităţilor de campanie la nivelul municipiului. De aici zvonurile legate de impunerea sa ca preşedinte. Alegerea mai marelui PNL Târgovişte va trebuie să aştepte până după alegerile parlamentare, când se vor încheia şi analizele în partid. Volintiru a afirmat pentru Gazeta Dâmboviţei că nu doreşte să facă valuri în PNL înainte de alegerile parlamentare şi are nevoie de toţi membrii partidului pentru a-şi atinge obiectivul: 3 parlamentari, din 3 candidaţi! Pe de altă parte s-a arătat dezamăgit de atitudinea unora dintre colegi care consideră ca organizaţiile liberale sunt disticte între ele şi fără nici o legătură cu PNL Dâmboviţa.