ortooxacell kiss2022.gif Flax

Mesaj sfidător al Companiei de Apă! Iată ce au arborat pe clădire

La două zilei după ce a cerut majorarea prețului pentru apă și canal,  admițând practic că şi-a mințit abonaţii la începutul anului când conducerea Companiei a adat asigurări că prețul nu va crește în acest an, doar pentru a se depăși pragul psihologic al alegerilor prezidențiale, Compania de Apă sfidează arborând pe clădire mesajul de campanie al candidatului Victor Ponta. „Mândri că suntem români” a fost sloganul pe care s-a bazat campania acestuia, mesajului fiind alăturat, ilegal, pe toată durată campaniei, de însemne tricolore, fapt interzis de legislația electorală. Adică, dacă am fi lipsit o vreme din oraş, am fi putut spune că operatorul de apă face campanie unui candidat (nu că nu ar fi făcut, prin împărţirea de ziare şi materiale de campanie în instituţie şi prin participarea angajaţilor ei la evenimente electorale. Dar totuşi au fost mai „cu perdea”). Acum, chiar nu mai era nevoie de acest mesaj, pentru că toată lumea știe că instituția este „cucerită” de social democrați, în urma unor negocieri politice în care unii au ales să fie ignorați în comunicările publice, iar alții ignorați în acțiunile din sânul Companiei, ca toată lumea să iasă bine. Mai puţin abonaţii, Mândri că vor plăti o apă din ce în ce mai scumpă!

P.S. La fel de sfidător era şi România lucrului bine făcut! Nu e cazul pe la noi!

compania de apă

 

CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV: INTERESELE ȘI MINCIUNILE DIN SPATELE SCUMPIRII TARIFULUI LA APĂ!

 

Distribuie:

7 comentarii la „Mesaj sfidător al Companiei de Apă! Iată ce au arborat pe clădire”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media