Ionuţ Săvoiu, singurul candidat din Dâmboviţa care respectă transparenţa şi integritatea

Concluzia este trasă de Transparency International România care a  solicitat  în perioada de precampanie, tuturor formaţiunilor politice şi candidaţilor să-şi facă publce iniţiativele individuale ce au ca obiect integritatea şi lupta împotriva corupţiei, pe care le promovează în campania electorală şi pe care se angajează să le susţină în exercitarea mandatului. Scopul Transparency International România este informarea corectă a cetăţeanului şi a stakeholderilor internaţionali. Candidaţii ar fi trebuit să-şi facă publice iniţiativele până pe 20 noiembrie. Din miile de candidaţi pentru parlamentare în toate judeţele ţării, au răspuns, demonstrând astfel că respectă dreptul cetăţenilor la transparenţă, doar 18 candidaţi, unul singur din Dâmboviţa, Ionuţ Săvoiu, candidat USL pe colegiul de deputaţi Titu.

 

Iată angajamentul cadidatului Ionuţ Săvoiu


  1. Susţinerea obligativităţii asumării şi respectării de către companii, organizaţii profesionale şi instituţii a unor coduri etice, ca o componentă a luptei anticorupţie. În acest moment, sub 10% din companiile cu capital românesc au coduri etice, ceea ce demonstrează că societatea noastră nu pune preţ pe morala în afaceri şi politică.
  2. Susţinerea elaborării unei strategii naţionale în domeniul eticii sociale. În acest moment, în România, companiile nu fac raportări complexe în ceea ce priveşte mediul înconjurător, mediul de afaceri, legătura cu mediul politic, societate şi angajaţi. Voi încuraja dialogul pe tema responsabilităţii sociale şi raportării voluntare, explicând mediului de afaceri că transparenţa în acest domeniul le întăreşte imaginea şi credibilitatea pe piaţa de profil.
  3. Organismele şi instituţiile din România abilitate să lupte împotriva corupţiei vor trebui în primul rând să selecteze un personal competent, plătit la nivelul omologilor lor din U.E.
  4. Etapa următoare o constituie crearea de colective mixte în instituţiile menţionate la punctul anterior prin schimburi de personal între România şi alţi parteneri din U.E., dar şi cu S.U.A. ca partener stategic al statului român.
  5. După crearea cadrului de mai sus, se va porni pe cai legislative şi executive la combaterea efectivă a corupţiei vamale, a corupţiei în domeniul investiţiilor publice, a combaterii reale a evaziunii fiscale, a fenomenului de dare şi luare de mită.
  6. Simplificarea, clarificarea şi punerea pe poziţii echitabile a sistemului de achiziţii publice prin măsuri specifice care să crească gradul de transparenţă, respectiv:
    1. Adoptarea standardelor de cost pe model european;
    2. Adoptarea pragurilor minime şi maxime în intervalul căruia se poate licita, fundamentate pe preţuri reale din piaţa;
    3. Minimalizarea formularisticii pe care ofertanţii o intocmesc pentru procedura de licitatie.
  7. Accelerarea Programul Naţional pentru înregistrarea proprietăţilor imobiliare în evidenţele de cadastru şi carte funciară prin iniţieri legislative.
  8. Eliminarea nepotismului politic prin susţinerea modificărilor legislative care să elimine politica de clan şi nepotismul din instituţiile statului român.


 http://www.titools.ro/alegeri2012/?q=SavoiuIonutCristian

 

 


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca